Economie • Business Expert @ www.businessexpert.md
Ea spus că până acum au fost acordate 194 de autorizaţii pentru construcţia blocurilor locative, iar 60 de companii au solicitat intervenţia statului pentru a ieşi din criză. Dintre acestea, firmele care au un grad de finalizare a construcţiilor de 60% ar solicita finanţări de 265 de milioane de lei, în timp ce companiile cu un grad de finalizare mai mic au necesităţi financiare evaluate la circa 2 miliarde de lei.
Potrivit Elenei Bejenaru, sursele de finanţare vor fi căutate în bugetul de stat, cât şi la donatori externi, un posibil creditor fiind Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
„Mecanismele de intervenţie pe piaţa construcţiilor însă se mai discută, fie că este vorba de procurarea locuinţelor sau de creditare ipotecară", a mai precizat dna Bejenaru.
Totodată, Ministrul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Vladimir Baldovici, a afirmat că Guvernul nu poate aproba un program anticriză în condiţiile în care nu dispune de împuternicirile necesare. El a replicat că multe companii au afişat anterior preţuri exagerate, iar unele firme au activat fără a analiza bine situaţia din domeniul construcţiilor.
Vladimir Baldovici a mai spus că Executivul pregăteşte o hotărâre ce ar interzice constructorilor să îndrepte sursele financiare acumulate în avans de la cumpărători pentru alte obiecte decât cele pentru care ele au fost destinate. Asta, potrivit ministrului, deoarece unele firme au adunat surse în avans, pe care le-au utilizat ulterior pentru procurări de terenuri sau alte scopuri, iar acum au probleme cu construcţia blocurilor pentru care cumpărătorii au plătit deja o parte din bani.
Sectorul construcţiilor a scăzut, în primul trimestru, cu 41.3% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, iar lucrările de construcţii noi s-a redus şi mai pronunţat, cu 48.1%, potrivit Biroului Naţional de Statistică. Organizaţiile de antrepriză au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 599.7 mil. lei (în preţuri curente).
Lucrările în antrepriză au scăzut pe fundalul crizei, după o expansiune pronunţată în ultimii ani.
10.06.2009
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni