PCRM nu va putea să formeze următorul Guvern și nici să aleagă președintele țării: PCRM – 51 de mandate, PL – 22 de mandate, PDM – 16 mandate, PLDM – 12 mandate
Opoziția se află la egalitate de mandate cu PCRM, diferența fiind de doar 2 mandate. Partidul Comuniștilor din Republica Moldova ar acumula 51 de mandate de deputat, potrivit Barometrului de Opinie Publică, fiind urmat de Partidul Liberal cu 22 de mandate, Partidul Democrat din Moldova - 16 mandate, iar Partidul Liberal Democrat din Moldova - 12 mandate.

În acest mod, PCRM nu va putea nicidecum singur să aleagă președintele țării (e nevoie de 61 de voturi ale deputaților) și nici să formeze singur Guvernul (e nevoie de 52 de mandate de deputat).

UNIMEDIA amintește că în Parlamentul, care a fost ales la 5 aprilie, PCRM a deținut 60 de deputaţi, fiind urmat de PL cu 15 mandate de deputat, PLDM - 15 mandate de deputat, iar AMN – 11 mandate de deputat.