Economie • Mihaela Stoica @ www.adevarul.ro
Acordarea creditului de 500 de milioane de dolari a fost decisă în 22 iunie, în cadrul unei întâlniri a preşedintelui moldovean în exerciţiu Vladimir Voronin cu premierul rus Vladimir Putin. Prima tranşă a împrumutului, de 150 milioane dolari, ar urma să fie furnizată Republicii Moldova în termen de o lună şi jumătate sau două. Voronin a declarat recent că banii vor fi investiţi în proiecte de infrastructură.
Modificările la bugetul federal al Rusiei în vederea acordării creditului pentru Republica Moldova au fost aprobate de Duma de Stat în 3 iulie, iar patru zile mai târziu şi de camera superioară a legislativului rus, Consiliul Federaţiei.
Creditul este acordat în condiţiile în care la 29 iulie în Republica Moldova sunt programate alegeri parlamentare anticipate, iar popularitatea Partidului Comuniştilor la guvernare este în scădere din cauza efectelor crizei economice globale. După ce guvernul moldovean a ratat semnarea unui acord de creditare cu Fondul Monetar Internaţional, iar Banca Mondială a reziliat contractul de acordare a unui credit pentru recondiţionarea drumurilor, din cauza lipsei de transparenţă în care a avut loc concursul de selectare a companiei de construcţie care urma să efectueze lucrările, conducerea comunistă de la Chişinău a apelat la Federaţia Rusă pentru ajutor financiar, ajutor care i-a fost acordat într-un timp foarte scurt.
Experţii de la Chişinău au semnalat că vizita lui Voronin la Moscova şi acordarea creditului este o susţinere clară din partea Kremlinului pentru Partidul Comuniştilor în vederea anticipatelor din 29 iulie.
20.07.2009
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni