Economie • Razvan Ciubotaru @ www.cotidianul.ro
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a promulgat legea care prevede acordarea unui împrumut de 0,5 miliarde de dolari pentru Republica Moldova. Gestul liderului rus vine cu o săptămână înaintea alegerilor anticipate din Moldova, întărind opinia analiştilor că raţiunile acordării creditului sunt preponderent electorale. Prima tranşă a împrumutului, în valoare de 150 de milioane de dolari, va fi oferită în următoarele şase săptămâni. Potrivit declaraţiilor oficialilor comunişti de la Chişinău, banii urmează să fie investiţi în proiecte de infrastructură.
Moldova, cel mai sărac stat din Europa, cu un PIB pe cap de locuitor de 1.800 de dolari şi dependentă de remitenţele de circa două miliarde de dolari trimise de cetăţenii care lucrează în străinătate, a primit împrumutul după ce guvernul comunist a ratat semnarea unui acord de creditare cu Fondul Monetar Internaţional, pe fondul instabilităţii politice postelectorale din aprilie.
“E a doua oară când ei pleacă, de parcă pleacă o soţie de la soţ. Aceasta este politica dictată de altcineva. S-au gândit că noi vom întinde picioarele şi vom închide ochii”, a comentat atunci preşedintele Vladimir Voronin decizia FMI. Şi Banca Mondială a reziliat un contract de reabilitare a infrastructurii din Moldova, din cauza neregulilor privind licitaţiile organizate de guvern.
Rusia a oferit până acum fostelor republici sovietice împrumuturi de peste 7 miliarde de dolari, cu scopul de a-şi asigura loialitatea regimurilor din statele bogate în hidrocarburi sau cu o poziţie geostrategică importantă. Preşedintele Voronin nu a lăsat să se întrevadă preţul pe care Chişinăul îl va avea de plătit în schimbul creditului. Analiştii moldoveni consideră însă că Gazprom va prelua până la 75% din compania naţională Moldovagaz, la care deţine deja peste 50% din active. Totodată, Moldova devine vulnerabilă în faţa pretenţiilor Gazprom de a recupera datoriile de peste 1,3 miliarde de dolari acumulate de regimul transnistrean în contul Chişinăului, întrucât oficialii de la Tiraspol nu au semnat niciodată un acord cu Gazprom. Cel care se va ocupa de operaţiunea recuperării datoriilor va fi temutul oligarh Alisher Usmanov, director al companiei Gazprominvestholding.
21.07.2009
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni