Economie • RGN press @ www.rgnpress.ro
Potrivit, art.2 din Constituţia R.Moldova, "nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat in nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai grava crimă impotriva poporului".
Judecătorul de la Curtea Constituţională Nicolae Osmochescu se intreabă "Cum poate fi calificată altfel situaţia atunci cand partidul de guvernămant nu numai că ignoră, dar şi marginalizează cu totul partidele de opoziţie. De cand sunt la putere, comuniştii au adoptat legile doar cu votul lor. Ei au transformat automat Parlamentul intr-o maşinărie de vot a fracţiunii parlamentare a PCRM", a declarat, in cadrul unui simpozion, Osmochescu.
Judecătorul mai consideră că partidul de guvernămant incalcă şi art. 5 din Constituţie care prevede că "democraţia in Republica Moldova se exercită in condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul."
"Acum toţi care nu sunt de acord cu ideologia PCRM sunt antistatalişti, antipatrioţi. Chiar şi sloganul "Să ne apărăm patria" are acelaşi iz. De cine să ne apărăm patria? Consider că acest fapt este o incălcare a legii. Este un slogan imoral şi ilegal", a mai spus Osmochescu.
La randul său, doctorul in drept, Boris Negru susţine că, "la uzurparea puterii, incălcarea suveranităţii poporului au contribuit şi preşedintele, şi guvernul, şi parlamentul". "In mod normal, actele normative emise de Voronin după 7 aprilie 2009 urmează a fi considerate nule", a mai declarat Negru.
28.07.2009
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni