Politică • UNIMEDIA @ unimedia.md
Cel puţin aşa reiese dintr-o poză expediată la redacţia UNIMEDIA de către un vizitator, realizată cu ajutorul telefonului mobil. Vedeţi mai jos poza şi proprietăţile acestei poze, din care reiese că Marian Lupu se afla în aeroportul din Moscova ieri, 11 august, la orele 16:49.
Solicitat de UNIMEDIA să confirme sau să infirme informaţia precum că Marian Lupu s-ar fi aflat ieri, 11 august, la Moscova, Dumitru Diacov, preşedinte de onoare a PDM, a declarat: „Ieri dimineaţă dl Lupu a fost la partid. Nu cunosc dacă a fost sau nu la Moscova. Tot ieri dl Filat s-a întâlnit cu dl Sturza. Aşa că nu văd nicio problemă, dacă Marian Lupu va încerca să-i convingă pe cei din UE şi de la Moscova că în RM trebuie să fie stabilitate şi să fie sprijinită coaliţia. Dl Lupu trebuie să aibă certitudinea ca va putea să fie influenţată majoritatea, pentru a obţine cele 8 voturi necesare, pentru ca să putem guverna ţara timp de 4 ani.”
Telefonul preşedintelui PDM, Marian Lupu, este în afara ariei de acoperire.


12.08.2009
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT