Social • Jurnal.md @ www.jurnal.md
„Zilnic se internează persoane ce au încercat să-şi curme viaţa, prin diferite metode. Avem şi o mulţime de pacienţi derutaţi, dezorientaţi, ce se plâng de tulburări de somn si poftă de mâncare, toate acestea fiind cauzate de problemele financiare pe care le au, sau problemele de la serviciu”, a declarat Ghenadie Cărăuş pentru Info-Prim Neo.
Potrivit specialistului, în momentele de criză, când lumea este tensionată, derutată, descurajată, deseori e depresivă, anxioasă. Starea psihică proastă este întâlnită, în deosebi, la persoanele ce au fost concediate şi au probleme de reangajare. Salariul mic, stresul, dar şi incertitudinea creată de situaţia politică din ţară, în opinia psihiatrului, sunt alte cauze ale depresiilor la moldoveni.
În ultima perioadă, este în creştere şi numărul adolescenţi ce încearcă să-şi pună capăt zilelor. În Moldova, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, rata sinuciderilor este de 15,7 la 100 mii de locuitori, fiind unul din cei mai crescuţi indici în rândul statelor CSI.
La începutul lunii august, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atenţionat că actuala criză financiară a avut un impact major asupra sănătăţii mentale a populaţiei şi este considerată cauza a mii de sinucideri şi depresii la nivel mondial, în special în SUA şi Asia, dar şi în state sărace, unde efectele crizei sunt la fel de puternice, însă oamenii primesc mai putin ajutor.
17.08.2009
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”