Organizaţiile Studenţilor Basarabeni cer mărirea numărului de burse pentru tinerii din Basarabia
Către: Preşedintele României, Traian Băsescu

Guvernul României

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei

Ministerul Afacerilor Externe



Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara, Asociaţia Tinerilor Basarabeni din Iaşi şi Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din cadrul Ligii Studenţilor din Galaţi, cunoscute ca fiind cele mai reprezentative şi de tradiţie organizaţii de profil din ţară, apărătoare ale drepturilor românilor-basarabeni şi promotoare ale valorilor spirituale româneşti printre rândurile studenților basarabeni, vin cu un apel către Statul Român în vederea măririi numărului de burse acordate pentru tinerii români din Republica Moldova.

Astfel vă adresăm acest mesaj, prin care precizăm faptul că în acest an au fost depuse cele mai multe dosare pentru concursul de admitere. În aceeaşi ordine de idei, menţionăm că tinerii din Republica Moldova au dus la schimbarea regimului comunist prin opţiunea lor electorală, fiind forta determinantă la protestele din 6-7 aprilie. Anume tinerii care-şi fac studiile în România au fost un catalizator al procesului de schimbare a regimului comunist din Basarabia, de aceea considerăm că un număr mai mare de burse este absolut necesar pentru tinerii etnici români din Republica Moldova în vederea unui viitor European pentru ţara noastră.

În acest sens Organizaţiile Studenţilor Basarabeni din România vin cu rugămintea către Statul Român să-şi asume un program naţional prin care să aducă alături de Ţara Mamă tinerii etnici români din Basarabia, un program care să apropie tinerii de România şi de valorile culturale şi educaţionale româneşti. Credem cu tărie că datoria României este de a-i asigura cu locuri de studii cu bursa în România pe tinerii etnici români din Basarabia.

De asemenea cerem respectarea Hotărârii Guvernului nr. 968 din 13 octombrie 2000 pentru modificarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 689/1994 privind acordarea unor burse de studii, doctorat şi specializare, a altor forme de sprijin pentru tineri de origine etnică română sau pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinatate.

Propunem ca locurile ramase vacante de la licee să fie redistribuite la universităţi pentru a pregăti tineri specialişti performanţi în domeniile de care Republica Moldova are nevoie.

Întrucât sesizările anterioare ale Organizatiilor Studentilor Basarabeni din Romania către autorităţile statului român vizavi de situaţia studenţilor basarabeni au avut un răspuns pozitiv, apelăm la sprijinul şi înţelegerea dumneavoastră şi de această dată şi sperăm că spiritul şi solidaritatea exprimată deseori faţă de românii din Basarabia să se concretizeze în acţiunile pe care le veţi întreprinde.

În speranţa că veţi răspunde apelului nostru, vă asigurăm de întregul sprijin.

Cu deosebit respect,

Vlad Durnea, vice-preşedinte OSB Bucureşti

Răcilă Sergiu, vice-preşedinte OSB Bucureşti

Iurie Mocanu, preşedinte OSB Timişoara

Dan Caranfil, preşedinte ATB Iaşi

Alexandru Jurcăneanu, peşedinte CSBB Galaţi