Economie • Interlic @ www.jurnal.md
Potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei moldovene,.principalul subiect al discuţiei telefonice l-a constituit intenţia părţii ucrainene de a introduce, începînd cu 25 august curent, noi reguli de control pentru cetăţenii care sosesc în Ucraina. Precum se cunoaşte, aceste reguli care se extindeau, în particular, asupra cetăţenilor Moldovei, prevedeau prezentara obligatorie a asigurării financiare, pe perioada aflării în Ucraina. Vladimir Voronin a menţionat că măsurile în cauză ar complica în mod serios circulaţia cetăţenilor simpli, ar crea bariere birocratice şi corupţioniste serioase.
21.08.2009
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni