Social • ZdG @ www.zdg.md
«Începând cu acest an şcolar, în localităţile cu populaţie românească din Sudul Basarabiei (reg. Odesa, Ucraina) nu mai există nicio şcoală cu predare intergrală în limba română», a declarat pentru Ziarul de Gardă vicepreşedintele Comisiei Educaţie şi Culte de la Societatea Culturală «Dunărea şi Marea», Vera Sali, precizând că «până şi în satul meu de baştină, la Cartal, raionul Reni, cu o populaţie românească (moldoveni) de 99%, pentru clasa întâi cu predare în română, au fost selectaţi anul acesta doar 8 copii». Deşi «Acordul de colaborare între părţi prevede deschiderea de noi instituţii şcolare şi preşcolare în teritoriul celeilalte părţi», Ucraina «a inversat total lucrurile», spune sursa citată, în opinia căreia, Acordul a fost folosit de Kiev doar ca «pretext pentru a putea obliga Chişinăul să deschidă cât mai multe instituţii şcolare şi preşcolare în R. Moldova cu predare în ucraineană».
NOTĂ:
Acordul de colaborare în domeniul învăţământului dintre Ucraina şi R. Moldova a fost semnat în 1993. Acesta prevede, printre altele, menţinerea instituţiilor şcolare şi preşcolare existente şi deschiderea de alte noi şcoli şi grădiniţe cu predare în limbile română şi ucraineană, în scopul protejării şi dezvoltării comunităţiulor română şi ucraineană din teritoriul celeilalte părţi semnatare a Acordului. (Prevederi legate de protejarea şi asigurarea condiţiilor de dezvoltare comunităţilor româneşti din Ucraina găsim şi în Tratatul politic româno-ucrainean de la 1997). La momentul parafarii Acordului moldo-ucrainean, în R. Moldova nu exista nicio instituţie şcolară sau preşcolară cu predare în limba ucraineană (moştenire de la sovietici), în timp ce Ucrainei îi revenise, de la fosta URSS, în teritoriile istoric româneşti din Sudul Basarabiei 21 de şcoli cu predare parţială sau totală în lumba română: 14 dintre ele cu predare totală în română, 3 şcoli mixte (moldo-ruse) şi alte 4 şcoli ruse cu predarea limbii române ca obiect (4 ore săptămânal) şi circa 120 de instituţii de învăţământ în Nordul Bucovinei.
În timp ce R. Moldova a mers pe ideea Acordului şi a deschis, începând cu 1990, «de la 0», peste 80 de instituţii şcolare şi preşcolare cu predare în limba ucraineană (inclusiv catedră şi specilaităţi cu predare în ucrainenă la Universitatea din Bălţi), Ucraina nu numai că nu a deschis, ci dimpotrivă, a redus sistematic, an de an, numărul şcolilor cu predare în limba română, aducând situaţia la zi la 17 şcoli mixte (cu clase paralele în limbile ucraineană şi rusă, net superioare numeric celor cu predare în româna, care au rămas doar simbolice, adică formale) şi 4 şcoli ruse cu predarea L. Române ca obiect (o oră săptămânal). Segregare? Discriminare? Etnocid? Răspunsul să rămână pe seama Kievului, Bucureştiului, Chişinăului şi CE, care monitorizează conformitatea Ucrainei standardelor europene în materie de protecţie şi drept pentru minoritari. Pentru relaţiile de mai departe cu Kievul, Chişinăul, Bucureştiul şi CE trebuie să ia foarte serios în calcul problema drepturilor comunităţilor româneşti din teritoriul de azi al Ucrainei, raportate la toate Acordurile şi tratatele oficiale şi, desigur, la Convenţiile Internaţionale, la care şi R. Moldova, şi România, şi Ucraina sunt parte.
21.09.2009
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”