Economie • Denis Cenusa @ cenusadi.wordpress.com
În esenţă, oficialul european a caracterizat într-un mod superficial relaţiile moldo-comunitare dezvoltate în perioada lui Voronin. Unul din meritele evidenţiate de partea europeană este avansarea procesului de soluţionare a problemei transnistrene, dincolo de “flirtul” regulat al fostei guvernări cu Moscova.
Spre deosebire de noua guvernare a RM aflată la Bruxelles pentru convorbiri tematice (29-30 septembrie a.c.), Voronin a recepţionat o scrisoare de consolare, dar şi încurajare din partea “expiratului” Solana. Tonul în care a fost elaborată scrisoarea denotă faptul că aceasta este dedicată în primul rând publicului comunist, dar şi acelor deputaţi PCRM care “vor” să îl voteze pe M. Lupu în funcţia de preşedinte al RM.
Mesajul central al acestei scrisori a fost însă nu atât caracterizarea generală a cadrului bilateral lacunar al relaţiilor moldo-comunitare, cât mai degrabă o manifestare a diplomaţiei publice europene, în vederea persuadării PCRM să renunţe la blocarea alegerilor Preşedintelui ţării.
Totodată, gestul oficialului european demonstrează în mod repetat că dialogul cu opoziţia parlamentară (PCRM) din RM va avea loc, chiar şi după formarea Alianţei pentru Integrarea Europeană şi a învestirii noului guvern liberal-democrat condus de Filat. Or, sincronizarea vizitei oficialilor moldoveni la Bruxelles cu scrisoarea remisă lui Voronin vin să confirme acest lucru.
Pe de altă parte, adresarea lui Javier Solana poate fi interpretată şi ca o propunere către PCRM şi Voronin de a “capitula”, contribuind astfel la dezvoltarea ulterioară a RM.
În această scrisoare oficialul european apelează la Voronin, descris drept om politic puternic cu calităţi profesionale majore, pentru aplanarea litigiului legat de alegerea Preşedintelui RM. Reieşind din faptul că recent emisarul Kremlinului, Sergey Narîşkin, a pus bazele relaţiilor cu AIE, evitând să critice PCRM. La fel ca şi ceilalţi actori internaţionali, UE încearcă să încurajeze comuniştii să voteze pentru Lupu, pentru a preveni anticipatele. De fapt, Bruxellul ar fi interesat în crearea deliberată a premiselor pentru luarea unei decizii favorabile alegerii şefului ţării, oferindu-le comuniştilor posibilitatea să evite blamarea din partea electoratului pro-comunist (şi a celui neutru), dar şi posibilele cazuri ruşinoase “de trădare” în cadrul formaţiunii lor.
În condiţiile crizei grave în care se află RM, Bruxellul doreşte să obţină din partea partenerilor moldoveni relaţii consensuale pe plan intern (mai ales în eventualitatea realizării ulterioare a umor reforme “dureroase” şi “inaceptabila” pentru populaţie etc.), pentru a reformata integral procesul de integrare europeană la care este ancorat unul din partenerii “complicaţi” din Est.
01.10.2009
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni