Social • Info-Prim Neo @ www.jurnal.md
Potrivit unui comunicat al CIJ, jurnaliştii Centrului au atacat guvernul în instanţa de judecată după ce acesta a refuzat să ofere informaţii pentru realizarea unui material de investigaţie privind sursele financiare utilizate la reconstrucţia Mănăstirii Curchi. Ei au cerut să li se ofere informaţii privind „sumele cheltuite pentru reconstrucţia mănăstirii, sumele disbursate de la bugetul de stat, precum şi lista persoanelor, agenţilor economici care au făcut donaţii pentru restaurarea mănăstirii, lista conturilor pe care s-au făcut donaţiile, copii ale rapoartelor privind utilizarea surselor financiare pentru lucrările de restaurare prezentate de către conducerea Mănăstirii Curchi Consiliului de observatori al Guvernului şi lista agenţilor economici care au participat la lucrările de restaurare”.
La începutul anului 2009, Curtea de Apel Chişinău a respins cererea CIJ, considerând-o neîntemeiată. Hotărârea Curţii de Apel a fost redactată timp de câteva luni, astfel încât, abia la începutul lunii mai, CIJ a putut să facă recurs la CSJ, care la rândul său, a pus-o pe rol abia în septembrie.
Totuşi, CSJ a constatat că fostul Guvern a limitat dreptul recurentului la accesul la informaţie, încălcând nu numai drepturile acestuia, dar şi drepturile cetăţenilor la informare despre chestiunile de interes public şi a obligat noul Guvern să ofere informaţia solicitată de CIJ.
„Reconstrucţia Mănăstirii Curchi era patronată de preşedintele de atunci al R. Moldova, Vladimir Voronin şi, potrivit informaţiilor de care dispuneam, mai mulţi agenţi economici erau impuşi să facă donaţii pentru mănăstire”, se mai spune în comunicatul citat.
05.10.2009
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”