Economie • Dan Stancu @ www.evz.ro
„Partidul Comuniştilor s-ar putea să nu înainteze nicio candidatură”, a declarat deputatul comunist Grigore Petrenco, citat de portalul Unimedia.md. În aceste condiţii, Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) se gândeşte serios să propună încă un candidat în afara lui Marian Lupu.
Al doilea candidat va fi desemnat doar pentru a respecta un aviz al Curţii Constituţionale în acest sens, urmând ca deputaţii AIE să-l voteze pe Lupu, care are nevoie de susţinerea a cel puţin opt deputaţi comunişti pentru a fi ales preşedinte. Deocamdată, el este unicul candidat, iar datalimită pentru depunerea dosarelor de candidatură este 17 octombrie.
Bani de campanie
Comuniştii au demarat campania de colectare a resurselor financiare pentru alegerile parlamentare anticipate, prin scheme frauduloase, susţin doi consilieri municipali independenţi din Bălţi. Potrivit acestora, comuniştii din Consiliul municipal au aprobat un proiect de parteneriat cu un agent
economic care are ca obiect de activitate publicitatea stradală. Această decizie camuflează, în opinia celor doi consilieri, un mecanism de prejudiciere a bugetului local.
Dacă şeful statului nu va fi ales pe 23 octombrie şi nici la următorul tur de scrutin, şeful statului în exerciţiu, Mihai Ghimpu, se va vedea
nevoit să dizolve parlamentul şi să convoace alegeri legislative anticipate.
13.10.2009
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni