Social • UNIMEDIA @ www.unimedia.md
Potrivit programului prezentat de Primăria mun. Chişinău, de ziua oraşului, pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale vor evolua atât artişti autohtoni, dar şi oaspeti din România ca Ştefan Bănică Jr. şi formaţia Fly Project. Concertul va incepe la ora 17:00.
Cei de la Direcţia Tranposrt, au precizat că microbuzele, autobuzele şi troleibuzele vor avea program prelungit.
Menționăm că pregătirile pentru Ziua Oraşului au început încă de luni, când în PMAN a început montarea scenei principale. De ieri, începând cu ora 18.00, circulaţia transportului pe bulevardul Ştefan cel Mare a fost sistată parţial din cauza lucrărilor de amenajare.
Manifestările dedicate Zilei Orașului au început la ora 8.00. Vedeți mai jos programul pregătit pentru astăză de Primăria mun. Chișinău.
8.00 Depuneri de flori
Monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt
8.30, Sfânta Liturghie
Catedrala Naşterea Domnului
11.00 Deschiderea oficială a Sărbătorii «Hramul oraşului»
Scuarul Catedralei Naşterea Domnului
12.00 Decernarea burselor municipale pentru anul 2009
Centrul de expoziţii „C. Brâncuşi”
Expoziţii, concerte, programe cultural-artistice organizate de preturile de sector ale municipiului Chişinău:
Pretura Buiucani
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în limita străzilor Sfatul Ţării – Serghei Lazo;
Pretura Râşcani
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în limita străzilor Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni – Maria Cebotari;
Pretura Botanica,
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în limita străzilor Puşkin – Mihai Eminescu;
Pretura Ciocana
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în limita străzilor Mihai Eminescu – Armenească;
Pretura Centru
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în limita străzilor Armenească – Ismail;
17.00, Concert extraordinar.
Participă:
Orchestra municipală condusă de fraţii Advahov cu Zinaida Julea.
Aura, Geta Voinovan, Olia Tira, Adrian Ursu, Anatol Dumitraş, Noroc, Iurie Sadovnic, Akord, Nelly Ciobanu, Catharsis.
Orchestra Naţională „Lăutarii” condusă de Nicolae Botgros. Solişti: Vasile Iovu, Lidia Bejenaru, Nicolae Cibotaru, Adriana Ochişanu, Ion Paladi, Ioana Căpraru, Nicolae Glib şi Laura Lavric din România
Trupa Bravo (Rusia), Ştefan Bănică, Fly Project (România)
Piaţa Marii Adunări Naţionale
Focuri de artificii
14.10.2009
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”