Economie • Jurnal.md @ www.jurnal.md
Potrivit partidului, „Coaliţia liberal-democrată a iniţiat o campanie de oprimare a libertăţii de exprimare, prin încercarea de a închide instituţiile mas-media de opoziţie şi critice”, în acest sens amintind de „atacurile asupra postului de radio "Antena C, Agenţiei de Ştiri OMEGA, Companiei publice „Teleradio -Moldova", în scopul de a subordona mass-media”.
Partidul Stânga Europeană solicită Consiliului UE, Comisiei Europene şi Parlamentului European, precum şi Consiliului Europei „să joace un rol mai activ în stoparea şi prevenirea încălcării drepturilor omului, oprimării democraţiei şi discreditării valorilor europene”, se spune în comunicatul PCRM.
26.10.2009
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni