Social • ZIUA Online @ www.ziua.net
Instituţia a primit mai multe solicitări din partea unor demnitari de stat, parlamentari, cetăţeni, privind ilegalităţile comise in perioada 2000-2009.
Astfel, procurorul general a solicitat Ministerului Economiei o informare amplă privind lista intreprinderilor, instituţiilor şi complexelor patrimoniale unice incluse in programele de privatizare, care au fost privatizate in perioada menţionată, modalitatea de privatizare, preţul obiectivelor şi cumpărătorii.
In acelaşi timp, Procuratura generală incearcă să afle detalii despre privatizarea patrimoniului care nu a fost inclus in lista obiectivelor pasibile de privatizare, ce firme autohtone sau străine au participat la pregătirea proiectelor de privatizare şi restructurare a intreprinderilor sau cum sunt respectate obligaţiile investiţionale asumate de cumpărători conform contractelor de vanzare-cumpărare.
In timpul guvernerii comuniste, presa de la Chişinău a menţionat ilegalităţi in procesul de privatizare a hotelului Codru, care ar fi fost vandut la un preţ mic. Totodată, opoziţia de atunci a cerut naţionalizarea hotelului Naţional, pentru că proprietarul nu şi-ar fi respectat angajamentele investiţionale.
25.11.2009
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”