Republica Moldova va demara la inceputul anului 2010 negocierile cu Uniunea Europeana privind liberalizarea regimului de vize, odata cu discutiile pe marginea semnarii Acordului de Asociere. Decizia a fost luata astazi la Bruxelles in cadrul reuniunii Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeana.
Pentru prima data in istoria relatiilor Republicii Moldova cu UE, la reuniune a fost adoptata o declaratie comuna, prin care sunt sustinute eforturile Republicii Moldova si mentionate actiuni in vederea apropierii tarii noastre de UE.
“Constatam cu satisfactie ca, pentru prima data in istoria relatiilor moldo-comunitare, Consiliul de Cooperare a adoptat o declaratie in care sunt apreciate pozitiv actiunile Guvernului nostru si s-a covenit asupra cooperarii ulterioare”, a declarat, dupa reuniune, premierul Vlad Filat.
Prim-ministrul a subliniat ca, in cadrul reuniunii, Republica Moldova a obtinut ce si-a dorit cel mai mult: o noua relatie cu Uniunea Europeana.
“Declaratia semnata astazi este un nou punct de pornire in relatia dintre Republica Moldova si Uniunea Europeana, care va fi una ambitioasa si constructiva”, a declarat, la randul sau, Frank Belfrage, secretarul de stat pentru afaceri externe al Suediei, tara care detine Presedintia UE.
Belfrage a mentionat ca Republica Moldova se afla pe calea reformelor democratice si s-a aratat convins de faptul ca echipa condusa de Vlad Filat va face fata provocarilor.
Viitorul cadru contractual dintre Republica Moldova si UE se va numi Acord de Asociere, iar negocierile vor fi lansate pe 12 ianuarie la Chisinau.
Premierul Vlad Filat s-a aratat convins de faptul ca, intr-un viitor previzibil, cetatenii Republicii Moldova vor beneficia de toate drepturile cetatenilor europeni.
Potrivit premierului, pentru a obtine un regim facilitar de vize, Guvernul va trebui sa intreprinda mai multe actiuni, prioritare fiind masurile de combatere a traficului de fiinte umane, ceea ce presupune securizarea frontierelor si eliminarea problemelor ce tin de documentarea populatiei.
Pe parcursul vizitei la Bruxelles, premierul Vlad Filat a semnat si un Memorandum de intelegere cu privire la acordarea de catre UE a asistentei consultative Guvernului Republicii Moldova. In acest scop, UE va delega un grup de consilieri de rang inalt in institutiile-cheie ale Republicii Moldova, care vor ajuta autoritatilor moldovenesti sa elaboreze si sa implementeze politici sectoriale in domeniul integrarii europene.
“Republica Moldova este o tara europeana, iar cetatenii Republicii Moldova sunt cetateni europeni”, a declarat Filat.
21.12.2009
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT