"Moldova a făcut progrese semnificative la capitolul economic, social, dar și politic. Suntem foarte mulțumiți că această zi a venit. Aplaudăm oamenii din Moldova și liderii acestei țări pentru agenda de reforme pe care și-au asumat-o". Acestea sunt declarațiile Secretarului de Stat american, Hillary Clinton, făcute ieri la Washington (SUA), după semnarea acordului de asistență financiară de către FMI, care prevede un ajutor financiar de 262 milioane dolari acordat țării noastre. "Știm că e greu. Știm că aceste reforme cer și un cost politic, dar este și mai important faptul că Moldova se afirmă ca o țară democrată, care, pentru prima dată în ultimii 8 ani, are un prim-ministru ales democratic. Acest acord înseamnă un capitol nou în relațiile dintre țările noastre și reprezintă promisiunea noastră de a ajuta oamenii din R. Moldova pe drumul progresului economic", a mai precizat soția fostului președinte american în cadrul unui briefing susținut în compania premierului moldovean, Vladimir Filat. Totodată, Hillary Clinton a reafirmat poziția SUA cu privire la deschiderea acesteia de a vedea în curând R. Moldova în familia NATO. "Vom ajuta Moldova să-și facă drumuri, vom ajuta agricultorii pentru ca aceștia să-și poată vinde bunurile. Deci, dle prim-ministru Filat, acordul semnat astăzi este o victorie pentru guvernarea din Moldova, drepturile omului și reformele economice. Totodată, țin să amintesc că vrem R. Moldova în Alianța Euro-Atlantică cu toate beneficiile care aceasta le aduce", a mai precizat Secretarul de Stat american. Vădit emiționat de importanța momentului, premierul R. Moldova a ținut să mulțumească SUA și poporului american pentru sprijinul acordat. "A fost un drum deloc ușor. Cetățenii își doresc să trăiască într-o țară liberă. Vrem o țară care să asigure drepturi cetățenilor săi, economie funcțională și integrare europeană. Trebuie să recunosc că de când am ajuns în SUA am dormit puțin. Dar de când am ajuns aici am avut impresia că visez cu ochii deschiși și am în continuare un vis frumos pe care mi l-am dorit atât de mult. Am întâlnit mulți prieteni sinceri pentru Moldova aici, nu doar declarativ. Acordul semnat azi nu înseamnă doar drumuri moderne și agricultură performantă, dar și un sprijin puternic foarte necesar la această etapă R. Moldova. Ceea ce s-a întâmplat astăzi demonstrează încă odată că distanța nu poate împiedica o prietenie. Țin să vă asigur că fiecare dolar acordat prin intermediul acestui proiect își va găsi locul pentru a aduce un beneficiul real pentru cetățenii noștri. Thank you, thank you, thank you!", a declarat premierul liberal-democrat. Amintim că în cadrul întâlnirii a fost semnat Acordul Compact cu Corporaţia Provocările Mileniului, prin care SUA va acorda Republicii Moldova 262 mln dolari. Banii vor fi alocaţi pentru rebilitarea drumurilor şi dezvoltarea agriculturii performante prin finanţarea reabiltării a 11 sisteme de irigare.
VEZI video cu declaratiile celor doi oficiali. Premierul Filat vorbeste incepand cu min. 11.
24.01.2010
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii