Circa 100 reprezentati ai aripei tinere a PCRM şi-au anunţat, astăzi, 26 ianuarie, ieşirea din rândurile comuniştilor şi aderarea la Partidul "Moldova Unită". Aceştia spun că în PCRM s-a produs scindarea şi că numărul celor care vor să plece din acest partid este mult mai mare, însă acestora le e frică de reacţia comuniştilor.
Eugen Nichiforciuc, fost membru al comitetul central al PCRM, reprezentant al grupului de tineri activişti, a specificat că în cadrul PCRM este o criză politică internă şi că în partid într-adevăr s-a produs scindarea şi nu o plecare haotică.
"În aprilie 2009 PCRM avea cea mai puternică echipă, cel mai bun program, dar un şir de hotărâri generate de ambiţia personală au dus la situaţia când lumea pleacă din partid. Moldova Unită va fi veriga care va consolida eşichierul de stânga", a precizat ex-comsomolistul Sergiu Batiuşca.
Întrebaţi despre situaţia din partid, organizatorii conferinţei au specificat că în jurul lui Voronin este un grup de persoane care îi formează toate opiniile şi că accesul spre preşedintele PCRM este limitat de aceştia.
În acest sens, fostul comunist Stanislav Scriţchi a declarat pentru UNIMEDIA că aceste persoane sunt Mark Tcaciuc şi Oleg Reidman.
Potrivit Elenei Mocanu, ex-membră a Comitetului Central al PCRM, tinerii au decis să plece acum pentru că a apărut o nouă alternativă, Moldova Unită, care are o organizaţie reală şi nu fictivă, unde tinerii nu sunt ca nişte marionete.
UNIMEDIA aminteşte că din PCRM au plecat anterior şi membrii Filialei de la Buiucani şi Râşcani ai PCRM din capitală.
26.01.2010
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT