Se confirmă, din nou, că pentru preşedintele Traian Băsescu relaţiile cu Republica Moldova sunt prioritatea nr. 1 în politica externă a României. Ca şi în primul său mandat, cea dintâi vizită oficială pe care a făcut-o a fost peste Prut. De data aceasta, contextul este mult mai favorabil, dar şi unul mai complex, mai incert. Noua conducere de la Chişinău, parcă pentru a recupera timpul pierdut, înaintează temerar pe cel puţin trei direcţii salutare: adâncirea democraţiei, relaţii fireşti cu România şi apropiere de structurile europene. În toate aceste direcţii, de altfel complementare, Preşedinţia României, dar şi celelalte instituţii ale statului român, răspund cu promptitudine iniţiativelor Chişinăului şi, element foarte important, nu supralicitează.
Bilanţul vizitei şefului statului român şi a multor miniştri la Chişinău e mai consistent decât al oricărei alte vizite la un asemenea nivel. Acordul pentru micul trafic de frontieră intră în funcţiune şi vor fi deblocate toate cele 12 acorduri în negociere şi de la un moment dat îngheţate, acordarea cetăţeniei române celor în drept va depăşi inerţiile şi tărăgănările birocratice, vor fi lansate proiecte comune prin cele 130 de milioane de euro care vin de la UE, se preconizează un acord de parteneriat pentru integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană şi lista poate continua.
Bucureştiul a găsit, în sfârşit, cheia în relaţiile cu Chişinăul: cele două state de pe Prut se pot regăsi printr-o apartenenţă comună la Uniunea Europeană. Soluţie logică, dar nu simplă. Pentru că mai este o cheie ce trebuie să funcţioneze: relaţiile specifice ale R. Moldova cu Federaţia Rusă. Poziţia Rusiei, dar şi a Ucrainei, nu pot fi ignorate în demersurile europene şi de reglementare a problemei transnistrene ale Chişinăului. Apoi, chiar dacă, la iniţiativa României, la Bruxelles s-a creat Grupul de acţiune europeană a R. Moldova, UE ezită încă să acorde acestui stat un tratament similar celui aplicat ţărilor aspirante la integrare din Europa de sud-est.
Drumul spre Europa Unită al R. Moldova nu este aşadar neted. Nici situaţia politică internă nu este pe deplin stabilizată, nici problemele economice şi sociale ale republicii nu sunt uşoare. Forţele conservatoare, deşi în regres, nu şi-au spus ultimul cuvânt. Dar încrederea reciprocă, la nivel oficial, între cele două state ce vorbesc aceeaşi limbă s-a restabilit, există obiective şi proiecte comune. Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu au fost evocaţi cu evlavie şi de această dată, dar, spre deosebire de perioada euforică de la începutul anilor 1990, liderii politici ai celor două state sunt mult mai pragmatici, deşi preşedintele României nu a ezitat să mărturisească faptul că are cu republica vecină o „relaţie de suflet“.
Legăturile emoţionale cu vecinii de peste Prut nu pot şi nu ar putea fi reprimate, dar ele trebuie dublate de înţelepciune politică în demersul delicat de apropiere firească a două state marcate în continuare de consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov. În această chestiune, şeful statului român şi-a explicitat din nou, în modul cel mai clar, poziţia.
www.curentul.ro