Republica Moldova vrea un sistem diplomatic profesionist şi de aceea întârzie cu numirea ambasadorilor

"Actuala putere a Republicii Moldova nu s-a expus încă asupra  numirii ambasadorilor Moldovei peste hotare deoarece graba strică treaba", declară Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă.

Ministrul a precizat că perioada de numire a acestora este apropiată. "Ne propunem să creăm baza pentru un sistem diplomatic profesionist, să nu mai greşim ca în anii precedenţi. Iată prin ce  se explică această întârziere", a subliniat sursa. Potrivit lui Leancă problema în cauză este abordată cu maximă seriozitate, deoarece Republica Moldova are nevoie de persoane care să construiască o imagine pozitivă a ţării noastre peste hotare.

Tot astăzi, șeful diplomației moldovenești a dat asigurări că principiul Alianţei pentru Integrare Europeană, profesionalismul, va fi aplicat în cazul numirii ambasadorilor Republicii Moldova peste hotare.