Actuala şi fosta conducere a Serviciului de Informaţii şi Securitate se acuză reciproc. Ex-directorul SIS, Artur Reşetnicov este acuzat de actuala conducere a Serviciului că a nimicit informaţii operative despre evenimentele din 7 aprilie 2009. Reşetnicov respinge acuzaţiile şi susţine că acestea ar reprezinta aminenţări directe la adresa lui.
Într-o declaraţie, SIS susţine că, la indicaţia fostului director, au fost nimicite o mare parte din informaţiile operative referitoare la elucidarea evenimentelor din şapte aprilie. "Materialele iniţiale ce ţin de elucidarea cazului au fost remise Procuraturii Generale în perioada activităţii fostului director al SIS, A. Reşetnicov, la indicaţia căruia, ulterior, o mare parte din informaţiile operative au fost nimicite. Aceste circumstanţe nu permit evaluarea exhaustivă a activităţii instituţiei în timpul evenimentelor. Conducerea SIS respinge categoric învinuirea de tăinuire a datelor care ar putea vărsa lumină deplină asupra protestelor", se spune în declaraţia SIS.
Artur Reşetnicov acuză la rândul său foştii colegi. El a declarat pentru Publika TV că aceştia încearcă să manipuleze opinia publică. "Calific declaraţia SIS ca ameninţări directe la adresa mea. Acestea au apărut imediat după ce am depus mărturii la procuratură şi am răspuns la întrebările jurnaliştilor. Actuala conducere a Serviciului ştie foarte bine cum se manipulează. Aceşti oameni au lucrat în anii 70-80. Acestea sunt ameninţări şi o presiune psihologică pentru a mă face să nu spun ceea ce ştiu. Dar voi deschide nişte paranteze un pic mai târziu", a spus Reşetnicov.
Anterior, mai mulţi politicieni au acuzat vechea conducere a SIS de provocare a acţiunilor violente la 7 aprilie. La audierile din această săptămâna, Artur Reşetnicov a calificat protestele din anul trecut ca tentativă de lovitură de stat. El este audiat în calitate de martor în dosarul "şapte aprilie".
05.02.2010
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT