Procesul de scoatere a sârmei ghimpate de la frontiera cu România a început. Prim-ministrul Vlad Filat a prezidat miercuri o şedinţă de lucru în acest sens.
„În fiecare raion se va lucra în conformitate cu graficele şi planurile interne. Purcedeţi la lucru fără tăieri de panglici sau acţiuni de acest gen. Important este ca procesul să fie dus la bun sfârşit în timp util”, a menţionat premierul.
La şedinţă au participat conducătorii raioanelor de la frontiera cu România, conducerea Serviciului de Grăniceri, Serviciului Vamal, Întreprinderii de stat „Moldsilva”.
Vlad Filat a solicitat organelor centrale responsabile, precum şi autorităţilor centrale, să colaboreze şi să identifice soluţii pentru toate problemele care pot apărea. Şeful cabinetului de miniştri a cerut să se acorde o atenţie deosebită rezervaţiilor naturale, astfel încât procesul de scoatere a sârmei ghimpate să nu afecteze integritatea acestora.
În total, urmează să fie scoase 360 km de sârmă ghimpată. Participanţii la şedinţă au decis că, la prima etapă, sârma va fi stocată pe teritoriul pichetelor de grăniceri, după care va fi adoptată o decizie privind utilizarea ei.
10.02.2010
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii