Zilele trecute la Bucureşti a avut loc premiera piesei „Avant de mourir", semnată de dramaturgul basarabean Val Butnaru. Şi regizată de Petru Hadârcă. În distribuţie: Emilia Popescu şi Mircea Rusu. "Avant de mourir" abordează „problema emigraţiei" într-o manieră inedită. Se poate dansa tangou când eşti emigrant? Ei bine se pare că da. Cel puţin asta încearcă să ne convingă drgamaturgul basarabean Val Butnaru, autor din prima linie a dramaturgiei româneşti, nu numai a celei basarabene, în piesa "Avant de mourir". Un spectacol care abordează „problema emigraţiei" într-o altă manieră. Prin acest text, Val Butnaru, realizează o analiză subtilă a proceselor psihologice prin care trec doi emigranţi într-un subsol parizian. Cuvintele, replicile, scenele, emoţiile personajelor se înlănţuie în acordurile tangoului lui Georges Boulanger. O piesă despre rostul iubirii şi al artei în lume, asta ne propune dramaturgul basarabean. Val Butnaru ne explică esenţa efortului său dramaturgic şi felul în care vede această piesă.
Regizorul basarabean Petru Hadarcă, cel care montează piesa, ne împărtăşeşte cum a încercat să intre în pielea personajelor, doi oameni care se iubesc, se dispreţuiesc, se urăsc, dansează şi visează. Emigratia si instrainarea este o tema continua în viata basarabenilor. De aceasta parere este regizorul Petru Hadirca, iar istoria se repeta chiar daca altfel.
"Primul personaj al piesei "Avant de mourir" este muzica", cel putin asa consideră Valentina Butnaru, jurnalist si om de cultură basarabean, dar si sotia dramaturgului Val Butnaru. Ea mai spune ca romanii din stanga Prutului au prea des senzatia incremenirii in proiect, iar emigratia este una dintre consecintele acestei crize.
Intrebarea de final este dacă mai dansează astăzi emigrantii basarabeni, asa cum o fac in piesa personajele lui Val Butnaru.
AUDIO
Stela Popa
23.02.2010
Mercedes-Benz lansează cel mai performant şi mai rapid E-Class vreodată! E63-ul AMG S care prinde suta în 3.4 secunde
Organizatorii Jocurilor Olimpice 2016 vor oferi sportivilor şi turiştilor substanţe împotriva insectelor
Francezii au stabilit aseară un record la UEFA EURO! Meciul Franța-Islanda s-a terminat cu 5-2
EURO 2016: Sărbătoare în Islanda după victoria
EURO 2016: Italia a învins Spania cu un scor de 2-0 și joacă în „sferturi” cu Germania
(FOTO) Noul Audi Q7 s-a ales cu un pachet de tuning de la ABT!
Prilej de bucurie în Ingolstadt. Audi lansează noua generaţie a lui A4!
(VIDEO) BMW îţi face o incursiune în cel mai nou Seria 7 Individual!
Misiune IMPOSIBILĂ pentru FC Milsami și FC Saxan. Vezi adversarii echipelor nostre în Champions League și Europa League
(VIDEO) BMW Seria 2 Coupe, reflecție în Oglindă
Brabus a modificat si noua limuzina Mercedes-Maybach S600!
Designerii individuali deja isi imagineaza cum ar arata un eventual BMW M7 si Seria 7 Touring