Începând cu ziua de luni, 8 martie, ministrul de Externe, Iurie Leancă, se va deplasa într-un turneu diplomatic. Ministrul Leancă urmează să efectueze vizite de lucru în Finlanda, Norvegia şi Suedia.
Turneul ministrului va dura patru zile, în perioada 8 - 12 martie curent, și va urmări dinamizarea dialogului bilateral cu statele din spaţiul nordic european, identificarea modalităţilor de sprijin pentru implementarea reformelor în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, precum și atragerea investiţiilor străine în ţara noastră.
În timpul vizitelor, Iurie Leancă va avea întrevederi cu oficialii celor trei state, precum și cu reprezentanţi ai mediilor de afaceri, ziarişti, dar şi cu reprezentanţi ai comunităţii de moldoveni aflaţi în arealul respectiv.
08.03.2010
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii