Federația Internațională de Automabilism așteaptă până la data de 11 martie, zi în care escuderiile de Formula 1 trebuie să ajungă în Bahrein, să fie rezolvată problema aleronului din spate de la bolidul McLaren.
Săptămâna trecută, responsabilul echipei Red Bull, Christian Horner, a pus nla îndoială legalitatea amintitului aleron al celor de la McLaren și a cerut de la FIA un control în acest sens.
McLaren a reacționat foarte repede invitând pe Charlie Whiting, director tehnic al FIA, să facă un control asupra bolidului să se convingă toată lumea că McLaren este în regulă. Însă, Whiting nu a putut să fie prezent la această invitație. Acum este preconizată o reuniune în rezolvarea acestei dileme cu o zi înainte de debutul Marelui Premiu de la Bahrein.
Cei de la McLaren sunt foarte liniștiți în această situație: Aleronul este diferit și inovator. Am ținut legătura cu FIA mai mult timp pentru a verifica că totul este conform reglementărilor, am fost asigurați că totul este bine, a explicat directorul de echipă de la McLaren, Martin Whitmarsh.
09.03.2010
Mercedes-Benz lansează cel mai performant şi mai rapid E-Class vreodată! E63-ul AMG S care prinde suta în 3.4 secunde
Organizatorii Jocurilor Olimpice 2016 vor oferi sportivilor şi turiştilor substanţe împotriva insectelor
Francezii au stabilit aseară un record la UEFA EURO! Meciul Franța-Islanda s-a terminat cu 5-2
EURO 2016: Sărbătoare în Islanda după victoria
EURO 2016: Italia a învins Spania cu un scor de 2-0 și joacă în „sferturi” cu Germania
(FOTO) Noul Audi Q7 s-a ales cu un pachet de tuning de la ABT!
Prilej de bucurie în Ingolstadt. Audi lansează noua generaţie a lui A4!
(VIDEO) BMW îţi face o incursiune în cel mai nou Seria 7 Individual!
Misiune IMPOSIBILĂ pentru FC Milsami și FC Saxan. Vezi adversarii echipelor nostre în Champions League și Europa League
(VIDEO) BMW Seria 2 Coupe, reflecție în Oglindă
Brabus a modificat si noua limuzina Mercedes-Maybach S600!
Designerii individuali deja isi imagineaza cum ar arata un eventual BMW M7 si Seria 7 Touring