Ea este născută în SUA, din părinţi români, el este american 100%. Au concurat miercuri seara la Mondialele de la Haga, dar au abandonat din cauză că Ioana s-a accidentat. Tot la CM, Zsolt Kosz a încheiat pe locul 36 în concursul individual masculin.
Duminică se încheie, la Haga, Campionatele Mondiale de patinaj artistic rezervate juniorilor, unde România a dus patru competitori. Unul în concursul individual masculin, Zsolt Kosz, o patinatoare în proba similară rezervată fetelor, franţuzoaica din mamă româncă Sabina Paquier, şi o pereche în proba de dans.
Această din urmă întrecere reţine în mod deosebit atenţia, iar asta nu numai datorită faptului că pentru prima oară în istorie am avut reprezentanţi la dans, într-o ediţie a CM de juniori. Cei care au concurat în numele României sunt doi americani, Ioana Harmony Risca şi Chase Andrews Brogan. Conform cotidianului Gândul, patinatoarea născută în SUA, din părinţi români, a reprezentat ţara noastră după ce şi-a convins partenerul american să ceară cetăţenia română. Cei doi au încercat să debuteze pentru România încă de anul trecut, de la Sofia, dar din cauza unor probleme cu actele acest lucru nu a fost posibil.
"Am ales să concurez pentru Romînia şi datorită părinţilor mei, care m-au crescut în stil european. Am învăţat istorie europeană, literatură europeană, am fost crescută ca o româncă", a declarat Ioana pentru ziarul Gândul. "Am patinat şi solo, mi-a plăcut foarte mult şi încă îmi place. Dar, din păcate, mi-am rupt ambele glezne, iar doctorii mi-au spus că nu mai pot sări pentru că oasele mele nu sunt suficient de puternice. Aşa că antrenorul mi-a recomandat să încerc şi proba de dans, pentru a deveni mai puternică din punct de vedere fizic", a mai spus ea.
Miercuri seara, Ioana s-a accidentat la genunchi în timpul concursului şi a trebuit să abandoneze. În ceea ce-l priveşte pe Zsolt Kosz, acesta s-a clasat pe locul 36 după programul scurt al concursului masculin şi a ratat calificarea pentru programul liber.
13.03.2010
Mercedes-Benz lansează cel mai performant şi mai rapid E-Class vreodată! E63-ul AMG S care prinde suta în 3.4 secunde
Organizatorii Jocurilor Olimpice 2016 vor oferi sportivilor şi turiştilor substanţe împotriva insectelor
Francezii au stabilit aseară un record la UEFA EURO! Meciul Franța-Islanda s-a terminat cu 5-2
EURO 2016: Sărbătoare în Islanda după victoria
EURO 2016: Italia a învins Spania cu un scor de 2-0 și joacă în „sferturi” cu Germania
(FOTO) Noul Audi Q7 s-a ales cu un pachet de tuning de la ABT!
Prilej de bucurie în Ingolstadt. Audi lansează noua generaţie a lui A4!
(VIDEO) BMW îţi face o incursiune în cel mai nou Seria 7 Individual!
Misiune IMPOSIBILĂ pentru FC Milsami și FC Saxan. Vezi adversarii echipelor nostre în Champions League și Europa League
(VIDEO) BMW Seria 2 Coupe, reflecție în Oglindă
Brabus a modificat si noua limuzina Mercedes-Maybach S600!
Designerii individuali deja isi imagineaza cum ar arata un eventual BMW M7 si Seria 7 Touring