Municipiul Suceava s-ar putea înfrăţi cu capitala Republicii Moldova, Chişinău. O declaraţie în acest sens a fost făcută de către preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că pentru semnarea parteneriatului dintre cele două oraşe se aşteaptă aprobarea Ministerului Afacerilor Externe din România.
Înfrăţirea dintre oraşe reprezintă o practică des întâlnită în Europa, un număr mare de municipalităţi fiind unite prin acorduri formale între comunităţi. Un asemenea parteneriat are drep scop încurajarea cooperării oraşelor şi înţelegerea reciprocă între cetăţenii acestora.
Discuţiile referitoare la înfrăţirea orașului Suceava cu oraşul Chişinău au început încă în anul 2009, cînd actualul primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă, s-a aflat în vizită la Suceava şi a avut o întâlnire cu şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur.
Gheorghe Flutur susține că prin acest parteneriat, care ar urma să fie parafat în mod oficial, se încearcă colaborări pe toate domeniile, însă cel mai important este cel al economiei. „Vom colabora în domeniul învăţământului, vom face schimburi de experienţă între elevi, cadre didactice şi studenţi, în domeniul culturii, protecţiei mediului, sportului, agriculturii. Trebuie să avem în vedere că Suceava va prelua în aceast an preşedinţia Euroregiunii Prutul de Sus. Nu trebuie omis nici turismul. Sigur însă, cel mai important segment este cel al economiei. Vom căuta să diversificăm colaborarea în beneficiul ambelor părţi”, a spus Flutur.
Potrivit unui eventual protocol de înfrăţire, orasele Suceava şi Chişinău îşi vor intensifica activităţile în toate domeniile, inclusiv cultural și economic şi vor realiza proiecte transfrontaliere
14.03.2010
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”