Iniţiativa de a permite băncilor să acorde împrumuturi în euro şi dolari exportatorilor a stârnit reacţii diferite din partea agenţilor economici şi analiştilor. Unii spun că aceasta va submina moneda naţională, iar alţii - că vor creşte ratele dobânzilor la credite. Autorităţile vor să liberalizeze piaţa creditelor în valută. Procesul se va desfăşura în trei etape. La început, de împrumuturi în euro, dolari sau altă valută vor beneficia exportatorii, iar după ei - companiile de leasing şi oamenii simpli, spune autorul iniţiativei, parlamentarul Veaceslav Ioniţă.
"Cred că ar fi mai bine să fie simplificată procedura de acordare a creditelor în valută celor care deja beneficiază de acest drept. Nu văd rostul de a acorda la toţi astfel de împrumuturi. Oamenii vor împrumuta valută, după care o vor transforma în lei. Asta va conduce, în primul rând, la aprecierea leului. Haideţi atunci să trecem, în general, la achitări în valută. Ce rost mai are atunci moneda naţională?", a declarar Alexei Oprunenco, analist economic.
Președintele Uniagroprotect, Valeriu Bulgari, este de părere că acordarea creditelor tuturor solicitanților este imposibilă. "Acordarea creditelor tuturor solicitanţilor este imposibilă şi contravine intereselor statului. Nici băncile nu vor fi de acord. Această iniţiativă este un simplu truc".
Cei care salută intenţia autorităţilor sunt patronii. Ei spun că vor apărea premise pentru acordarea creditelor pentru o perioadă mai mare de timp. "Posibilitatea de creditare în valută va permite micşorarea ratei dobânzilor la credite. Băncile vor putea astfel să acorde împrumuturi pe un termen mai mare, de cinci ani. Poate că iniţiativa are neajunsuri, dar la reducerea lor trebuie să se gândească BNM", a menționat Leonid Cerescu, președintele Federației Patronatelor.
De cealaltă parte, reprezentanţii băncilor încă nu ştiu cum va afecta iniţiativa lui Ioniţă piaţa creditelor.
Vitalie Arvinte, reprezentantul unei bănci comerciale din Chișinău, este de părere că dacă noile modificări vor contribui la consolidarea şi dezvoltarea pieţei creditelor în valută, inițiativa trebuie salutată.
În prezent, credite în valută pot lua doar agenţii economici şi persoanele fizice care importă producţie.
15.03.2010
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni