Un apel anonim a anunţat în această dimineaţă că la bordul unui avion care decolase de pe aeroportul Traian Vuia se află o bombă, potrivit Realitatea TV. Piloţii au decis să facă cale întoarsă.
Avionul ce aparţine companiei low-cost Wizzair şi efectua o cursă spre Londra a aterizat cu bine pe aeroport. Toţi cei peste o sută de pasageri au fost evacuaţi în siguranţă, informează Evenimentul Zilei.
"Aeronava a decolat în jurul orei 6.30, iar după zece minute a fost informat turnul de control că la bordul aeronavei ar exista o bombă. Aeronava a revenit deja la sol de câteva minute, iar cei 165 de pasageri au fost evacuaţi. La această oră se face controlul antitero.", a declarat comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Mihai Benga, citat de Mediafax.
Apelul anonim care anunţa existenţa unei bombe în avion a fost efectuat din aerogară, la 10 minute de la decolarea aparatului.
A fost aplicat planul de acţiuni de urgenţă şi, conform procedurilor, au intervenit toate forţele şi unităţile necesare în cazul unei ameninţări cu bombă. Mai multe autospeciale cu apă şi spumă şi ambulanţe au fost chemate pe aeroport.
Pasagerii sunt în sigurnaţă, într-una din sălile aeroportului, şi aşteaptă ca echipele antitero să termine verificarea, iar apoi să-şi continue călătoria.
Aeroportul Timişoara nu a fost închis.
17.03.2010
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”