Moldova riscă serioase fisuri sociale în următorii zece ani, când se va confrunta cu problema integrării în sistemul de asigurare socială al Republicii Moldova a persoanelor care au muncit „la negru” peste hotare. Este una dintre concluziile celei de-a doua ediţii a Monitorulului Social, publicat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.
„Persoanele plecate la muncă în străinătate sunt lipsite de dreptul la o pensie în Moldova, deoarece nu plătesc contribuţiile asigurării sociale sau vor avea de plătit o perioadă scurtă după întoarcerea în ţară, dacă se vor angaja în câmpul muncii, pentru ca mai târziu să se pensioneze în baza legislaţiei interne”, afirmă expertul IDIS, Viorica Antonov.
Specialiştii recomandă autorităţilor moldoveneşti să continue practica încheierii de acorduri bilaterale cu „statele-gazdă” ale cetăţenilor Republicii Moldova privind garanţiile drepturilor în domeniul asigurării cu pensii, aşa cum a fost făcut cu Grecia, Bulgaria, Portugalia.
Cei de la IDIS „Viitorul” critică şi modul de calculare a pensiilor care, potrivit lor, este discriminatoriu, favorizând funcţionarii publici, înalţii demnitari şi lăsând fără acoperire angajaţii din sectorul agricol, pe cei din domeniul academic şi al ocrotirii sănătăţii.
„În timp ce foştii angajaţi din sectorul agricol au pensii mizerabile, iar reprezentanţii mediului academic şi al celui de ocrotire a sănătăţii au ajuns la nivelul nevoiaşilor şi săracilor, statul îşi permite să aibă categorii privilegiate, precum foşti poliţişti şi funcţionarii publici, înalţi demnitari de stat. Un fermier are o pensie de 507 lei, iar un deputat – de 6433 lei”, susţine sociologul Olesea Cruc, coordonatorul ediţiei.
Studiul sfătuieşte autorităţile publice să valorifice oportunităţile sistemului de pensii private, pentru a putea stabili politici pe termen lung privind îngrijirea persoanelor vârstnice, prevenirea marginalizării sociale şi sprijinirea pentru reintegrare socială. Autorii sunt de părere că mărirea vârstei de pensionare ar avea impact pozitiv asupra regenerării economiei, creşterii ofertei pe piaţa muncii.
În Republica Moldova pensia medie este de 800 de lei, iar minimul de existenţă pentru o persoană constituie 1085 de lei.
23.03.2010
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”