"Vă rog, ca după finisarea discursului meu, să rămâneţi în sala de şedinţe a Parlamentului şi să faceţi, cu experienţa dumneavoastră, tot ce puteţi pentru această ţară. Mă simt onorat că adresarea mea aici, în Republica Moldova, se face în faţa tuturor forţelor parlamentare şi va rămâne doar un simbol că opoziţia doreşte să se conformeze principiilor europene dacă la sfârşit veţi părăsi Parlamentul ". Declaraţia aparţine preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Mevlut Cavusoglu, care astăzi 25 martie, a ţinut un discurs în cadrul şedinţei legislativului.
Preşedintele APCE a mai spus că voturile pe care cetăţenii le-au acordat Partidului Comuniştilor au fost cu scopul ca ei să fie prezenţi şi nu absenţi la rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea.
Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că se observă că forumul european este interesat de îmbunătăţirea cât mai rapidă a situaţiei din Republica Moldova, depăşirea crizei şi executarea deciziilor Comisiei de la Veneţia.
"Noi, după acest discurs o să cerem o întâlnire, toată fracţiunea, cu preşedintele Parlamentului Ghimpu, după care o să ne precăutăm poziţia noastră de a participa sau nu la şedinţele Parlamentului", a declarat Voronin.
Liderul comunist a refuzat să spună de ce va depinde această decizie, de a participa sau nu în continuare la şedinţele legislativului, însă a specificat că va anunţa despre acest lucru. Întrebat de jurnalişti dacă au sau nu condiţiile necesare Voronin a replicat: "Întrebaţi-l pe Ghimpu".
Menţionăm că după încheierea discursului preşedintelui APCE, Mevlut Cavusoglu, deputaţii comunişti au părăsit sala de şedinţe. Este deja a treia şedinţă a Parlamentului care se desfăşoară fără fracţiunea PCRM.
25.03.2010
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
(foto) Publicitate electorală, atârnată de ușile locatarilor unui bloc din capitală
Dacian Cioloş şi Michael Scuse execută operațiuni de „terorism financiar