Partidul Democrat al actualului presedinte al Serbiei,Boris Tadici, este in spatele campaniei antiromanesti desfasurata in ultimele luni in Timoc. Toata actiunea antiromaneasca este coordonata de prim vicepresedintele Partidului Democrat, Dusan Petrovic, omul care a oprit anul trecut introducerea limbii romane pentru copiii romani/vlahi din Timoc, transmite corespondentul Romanian Global News din zona.
Conform informatiilor Romanian Global News, impotriva liderilor asociatiilor romanilor /vlahilor din Timoc a fost declansata o operatiune de politie politica care le depaseste in amploare pe cele din timpul lui Milosevic. Operatiunea este realizata in coordonare cu prim vicepresedintele Partidului Democrat, Dusan Petrovic, se pare, omul securitatii sarbe din partidul lui Tadici, dar si cu Biserica Ortodoxa Sarba, care prin preotii sarbi adusi in zona, incearca sa convinga credinciosii romani sau de multe ori prin minciuna si amenintari, sa-i infricoseze, de faptul ca nu trebuie sa sprijine liderii romani/vlahi din Timoc.
Dealtfel din surse ale Romanian Global News de la Belgrad, operatiunea antiromaneasca este coordonata de la cel mai inalt nivel al Serbiei, deci de la nivelul Presedentiei Serbiei, care a si sugerat aliatului de guvernare, Partidului Socialist, sa-si faca propria lista pentru alegerile Consiliului National al Minoritatii Rumane din Serbia.
Miza este punerea sub control sarbesc a acestui Consiliu si eliminarea directivei ca limba romana literara este limba oficiala a romanilor/vlahilor din Timoc.
Practic, impotriva listei romanilor/vlahilor din Timoc, condusa de dr. Pedrag Balasevic, vor fi toate celelalte liste (6-7), ale partidelor sarbesti care vor incerca, in buna traditie a celor 200 de ani de asimilare, sa distruga elementul romanesc din zona.
Ce va face Romania in acest caz in care, iata, "fratii nostri sarbi", "singurii nostrii prieteni in afara de Marea Neagra", tara de care Romania a stat alaturi in problema Kosovo, tara pe care Romania o sprijina sa intre in NATO si UE, infige Romaniei un cutit in spate ?
Va fi Romania un stat demn care nu-si va lasa calcati in picioare, a cata oara, romanii din Serbia? Va utiliza Romania toate parghiile ca membru NATO si UE, pentru a opri prigoana antiromaneasca din Timoc?
Sunt cateva intrebari la care cele mai inalte autoritati ale statului roman vor trebui sa aiba un raspuns imediat si ferm. Altfel se vor descalifica pentru todeauna in ochii romanilor/vlahilor timoceni dar si in fata romanilor de pretutindeni.
02.04.2010
,,Teatrul e ca o mamă, te face să te-ntorci mereu...” - Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” la Timișoara
Enigmele istoriei. Masacrul de la Bălţi, Katyn-ul României
REPORTAJ TVR INTERNATIONAL: DISPAR ROMÂNII DIN SUDUL BASARABIEI?
Zeci de studenți basarabeni au protestat la Timişoara, acuzând fraudarea alegerilor din Republica Moldova
BOMBA aruncată de Traian Băsescu la oră de maximă audienţă: „Se va produce peste cinci ani, peste şapte ani, dacă există condiţii politice”
Ce a declarat astăzi Klaus Iohannis în legătură cu UNIREA celor două state românești
Moldovanca – un sat basarabean uitat în taigaua siberiană
FOTO // George Simiona fost REȚINUT. Traian Băsescu vine cu o reacție: „Slugoilor, ce tare vă doare unionismul”
Calea Ferată din Moldova oferă 98 de bilete gratuite la Iași, cu ocazia a 98 de ani de la Unire
În Rusia a fost inuagurat primul cimitir al ostașilor români
Klaus Iohannis, atac dur la Victor Ponta: Am dubii că România mai are un guvern funcțional
Iniţiativă legislativă | 500 € pe lună, ca să vină acasă | EXCLUSIV