Aeronava care îl transporta pe preşedintele Poloniei, alături de soţia sa, s-a prăbuşit în vestul Rusiei, în apropiere de oraşul Smolensk. La bord se afla si fratele presedintelui si seful Marelui Stat Major si seful Bancii Centrale plus o serie de oficiali de rang inalt. Delegatia poloneza urma sa mearga la Katyn pentru a comemora asasinarea a peste 22.000 de ofiteri polonezi de catre rusi in urma cu 70 de ani.
“Un număr de 96 de persoane, dintre care 88 de membri ai delegaţiei poloneze, se aflau la bordul avionului Tupolev-154 care s-a prăbuşit în apropiere de Smolensk “, într-o pădure, a precizat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, citat de agenţiile ruse. Nu există niciun supravieţuitor, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Irina Andrianova, potrivit imaginilor difuzate de geleviziunea rusă. Cadavrele victimelor catastrofei aeriene vor fi transferate la Moscova pentru a fi identificate, a declarat premierul rus, Vladimir Putin, potrivit agenţiilor ruse. Cadavrul preşedintelui polonez, Lech Kaczynski, a fost găsit la locul catastrofei, a anunţat agenţia RIA Novosti, citând o sursă din cadru forţelor de ordine ruse. Preşedintele polonez, soţia sa şi numeroşi alţi oficiali polonezi mergeau la Katin, în apropiere de Smolensk, pentru a se reculege la mormintele ofiţerilor polonezi executaţi în urmă cu 70 de ani de poliţia stalinistă NKVD.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis sâmbătă, 10 aprilie a.c., un mesaj de condoleanţe poporului polonez, în urma tragicului eveniment aviatic produs în cursul zilei de astăzi:
“Am primit cu profundă tristeţe vestea tragediei aviatice în care şi-a pierdut viaţa Preşedintele Poloniei, Lech Kaczyński, alături de numeroşi demnitari şi cetăţeni polonezi. Comemorarea a 70 de ani de la Masacrul de la Katyn, ceremonie la care urma să participe astăzi Preşedintele Poloniei, adaugă o dimensiune istorică şi simbolică tragediei prin care trece astăzi poporul prieten polonez. În acest moment de durere profundă, poporul român şi eu însumi ne alăturăm doliului poporului polonez.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!”
Fotografii in paralel: 2010 – 1940 


Dumnezeu sa-i ierte!
10.04.2010
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii