Nu ştiu cum se întâmplă şi nu ştiu de ce se întâmplă, dar la noi, la moldoveni, orice început bun se termină prost. Pornim dimineaţa din cetate cu drapelele ridicate în sus, învârtoşate a luptă şi biruinţă, şi ne întoarcem seara în cetate cu drapelele în bernă.
Am salutat cu lacrimi în ochi decizia de a scoate sârma ghimpată de la Prut, care tăia Europa în două. Am fost, cu ocazia Paştelui Blajinilor, la Nemţeni, satul copilăriei mele. M-am apropiat cu emoţie de fosta frontieră de sârmă ghimpată, m-am oprit înmărmurit pe malul Prutului. Deşi am visat toată viaţa, nu am crezut că e posibil aşa ceva: Prutul e liber! Când m-am uitat în jur însă, am înţepenit: malul celui mai curat râu din Europa e plin de mormane de gunoaie, sticle de plastic, cutii de vopsea…
Ar fi foarte multe de spus la această temă, aici şi acum mă limitez însă la un singur gând: guvernul care a scos sârma ghimpată de la Prut trebuie să elaboreze de urgenţă un program naţional de salvare a Prutului de incultura acelor moldoveni riverani care cred că sârma ghimpată a fost scoasă pentru ca ei să transforme malul Prutului în gunoişte, iar Prutul însuşi - într-o conductă de evacuare (spre mare) a gunoaielor.
14.04.2010
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii