Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat vineri la Bucureşti că Ucraina şi Georgia vor fi membre NATO, dacă vor dori acest lucru şi dacă vor îndeplini criteriile necesare, subliniind că Alianţa Nord-Atlantică va continua politica uşilor deschise. El a adăugat că politica uşilor deschise va continua şi în Balcani. "Viziunea mea este să văd toate ţările din Balcani integrate în structurile euroatlantice, în UE şi în NATO", a spus Rasmussen. Secretarul general al Alianţei a menţionat că ar dori să vadă o relaţie îmbunătăţită între NATO şi Serbia, reamintind că la summitul de la Bucureşti organizaţia a decis să înceapă negocierile pentru aderare cu Macedonia, odată ce o soluţie reciproc acceptabilă în privinţa disputei cu Grecia legată de nume va fi găsită. "Sper ca în mandatul meu de secretar general să asist la noi progrese în direcţia unei relaţii îmbunătăţite între ţările din Balcani şi NATO", a mai afirmat Ramussen.
Rasmussen: NATO intenţionează să invite Rusia să coopereze la dezvoltarea sistemului antirachetă
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat joi la Palatul Cotroceni că, la summitul care va avea loc la Lisabona în această toamnă, NATO intenţionează să invite Rusia să coopereze la dezvoltarea sistemului antirachetă. "În discuţiile pe care le-am avut cu domnul secretar general Rasmussen am abordat probleme legate de modernizarea Alianţei NATO, probleme care vor fi pe agenda summitului NATO de la Lisabona, am abordat probleme de securitate regională-fie că am discutat despre Balcanii de Vest sau despre situaţia de la Marea Neagră- am abordat problematica Afganistan şi noul concept de modernizare a NATO care sperăm că va fi adoptat la Lisabona", a declarat preşedintele Traian Băsescu la finalul discuţiilor purtate joi la palatul Cotroceni cu secretarul general al NATO, aflat în vizită în România. Secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen a precizat că în cadrul summitului NATO din acest an, care va avea loc la Lisabona, speră să se decidă că apărarea antirachetă este o misiune a Alianţei, iar Rusia să fie invitată la coopereze la dezvoltarea acestui sistem.
08.05.2010
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit