Elveţia este a 13-a ţară pentru care se va putea obţine viza Schengen la Centrul Comun de Vize, din cadrul Ambasadei Ungare în Republica Moldova. Declaraţia în acest sens a fost făcută de către ambasadorul Ungariei la Chişinău, la 20 mai.
Potrivit lui György Varga, cererile pentru viza Shengen în Elveţia vor putea fi depuse din 25 mai curent. "Reieşind din Acordul de facilitare a eliberării vizelor între Comunitatea Europeană şi Republica Moldova, termenul de eliberare a vizelor va constitui 10 zile şi nu 15 zile, cum prevede Codul de Vize al UE, dar în cazuri urgente, acesta poate fi redus şi până la 2 zile", a specificat el.
Potrivit ambasadorului, la moment se duc tratative cu încă două ţări, în vederea reprezentării acestora în cadrul Centrului Comun de Vize.
Datele statistice, prezentate de Centru demonstrează că cele mai solicitate reprezentanțe străine sunt Ungaria, Grecia, Austria şi Estonia. Procentajul refuzului este de 10 la sută, cauzele acestuia fiind lipsa resurselor financiare şi a asigurării medicale a solicitantului de viză.
Circa 50 la sută din solicitanţi au beneficiat de vize gratuite în 2010. Acestea se oferă unor categorii speciale, printre care se regăsesc minorii, pensionarii, reprezentanţii delegaţiilor oficiale şi jurnaliştii.
UNIMEDIA precizează că până la semnarea Acordului pentru facilitarea regimului de vize între Moldova şi CE, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008, termenul de eliberare a vizelor era de 15 zile iar taxa pentru acest serviciu constituia 60 de euro. În prezent, taxa este de 35 de euro.
Centrul Comun de Vize în cadrul Ambasadei Ungare din Chişinău a fost creat la 25 aprilie 2007, având scopul de a simplifica accesul cetăţenilor Republicii Moldova la procedura de obţinere a vizelor, în cazul în care ţara de destinaţiei nu are reprezentanţă diplomatică sau consulară la Chişinău. Până în prezent, Centrul Comun de Vize reprezenta 12 ţări: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia, Luxembourg, Olanda, Slovenia Suedia şi Ungaria.
21.05.2010
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”