Liderul nord-coreean, Kim Jong-Il, a plasat armata in stare de alerta, dupa ce Seulul a amenintat ca va face Phenianul "sa plateasca" pentru scufundarea unei nave de razboi sud-coreene, potrivit unor transfugi nord-coreeni, transmite Mediafax. Ordinul a fost dat de joi, ziua in care au fost facute publice concluziile unei anchete internationale, care punea in mod direct in discutie Phenianul, a dat asigurari un grup de transfugi nord-coreeni, North Korea Intellectual Solidarity (NKIS), stabiliti in Coreea de Sud. Serviciile secrete sud-coreene au anuntat ca verifica informatia.
Potrivit NKIS, adjunctul ministrului nord-coreean al Apararii, O Kuk-Ryol, a anuntat la postul national de radio ca Kim Jong-Il a plasat armata in stare de alerta. "America si Coreea de Sud cauta se razbune, implicandu-ne in incidentul Cheonan. Este o conspiratie a Americii, Japoniei si Coreei de Sud pentru a ne izola si a ne omori", a declarat adjunctul ministrului Apararii, citat de NKIS. Potrivit acestei surse, partidul unic, aflat la putere, Partidul Muncitorilor coreeni, a dat ordin organizatiilor civile, de asemenea plasate in stare de alerta, sa organizeze imense manifestatii sub sloganul "Revansa pentru revansa, razboi pentru razboi". Personalul din domeniul securitatii si rezervistii au primit, de asemenea, ordinul de a se mobiliza. Coreea de Sud a promis, luni, ca va "face (Phenianul) sa plateasca pretul" scufundarii corvetei sale, Cheonan, cerand noi sanctiuni ONU si suspendand schimburile comerciale cu vecinul sau.
In acelasi timp, SUA si Coreea de Sud vor organiza in curand manevre navale comune. Decizia de organizare a manevrelor, care vor include si exercitii de lupta impotriva submarinelor, "decurge din concluziile anchetei asupra incidentului", a declarat un purtaror de cuvant al Pentagonului, referindu-se la scufundarea corvetei sud-coreene Cheonan. Presedintele american, Barack Obama, a cerut luni armatei americane sa colaboreze indeaproape cu fortele sud-coreene si sa ajute autoritatile de la Seul "sa descurajeze" noi agresiuni din partea regimului de la Phenian.
25.05.2010
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit