Summitul UE-Rusia a debutat, luni seara, la Rostov-pe-Don, cu dineul informal la care au luat parte preşedintele rus Dmitri Medvedev şi preşedintele Uniunii Europene, Herman van Rompuy. Moscova miza pe faptul că marţi, la sfârşitul reuniunii, va rezolva două probleme: să fixeze termene concrete pentru ridicarea vizelor în statele UE şi să semneze 'Parteneriatul pentru dezvoltare'. Se pare , însă, că Rusia nu-şi va atinge nici măcar unul dintre cele două obiective, scrie romanialibera.ro cu referire la Kommersant.
Summitul UE-Rusia are loc de două ori pe an, întâlnirea de la Rostov-pe-Don fiind a 25-a. Imediat după ultimul summit, din noiembrie 2009, Dmitri Medvedev şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au iniţiat un program bilateral, menit să-l ajute pe liderul de la Kremlin să-şi realizeze proiectele de modernizare a economiei ruseşti. Iniţiativa a fost numită 'Parteneriat pentru dezvoltare', iar Ministerul rus al Economiei şi cel al Afacerilor Externe au fost desemnate să 'umple documentul cu conţinut'. CE a propus Moscovei o listă de teze care ar fi trebuit să stea la baza programului, prima fiind asigurarea statului de drept. UE s-a arătat dispusă să asiste autorităţile ruse în lupta contra corupţiei, îmbunătăţirea climatului investiţional, conectată la procesul de modernizare a ONG-urilor din Rusia şi, în sfârşit, adoptarea standardelor europene şi a regulamentelor tehnice.
În luna aprilie, Ministerul Economiei a pregătit o listă de proiecte comune cu Comisia Europeană, Moscova exprimându-şi dorinţa de a colabora cu Bruxellesul practic în toate domeniile, în cadrul programului: în lupa contra corupţiei, simplificarea regimului de vize, medicină, tehnologiile de navigare, programare, echipamente de producţie şi creştere a eficienţei energetice.
Dar cu puţin timp înainte de summit, programul a fost transformat într-un document numit, nu se ştie din ce motive, ”Memorandum despre direcţiile-cheie ale iniţiativei 'Parteneriat pentru dezvoltare'”. Şi, deşi documentul include toate dispoziţiile notate de Ministerul Economiei, demnitarii europeni au afirmat că nu-l consideră ca fiind programul propriu-zis. Potrivit Kommersant, părţile nu au pregătit Memorandumul pentru semnare, întrucât europenii nu ar fi reuşit să adopte documentul în cadrul CE. Acesta trebuia să primească aprobarea tuturor statelor membre. ”Ei nu au reuşit fizic să facă acest lucru până la 31 mai”, a afirmat un diplomat rus, citat de Kommersant.
În consecinţă, Dmitri Medvedev şi Herman van Rompuy vor semna, marţi, la Rostov-pe Don, o declaraţie comună, în care constată importanţa 'modernizării economice'. Unul din punctele esenţiale ale documentului îl constituie teza potrivit căreia părţile ”îşi exprimă ataşamentul faţă de cooperarea în direcţia identificării unui răspuns la provocările comune, pe baza unei abordări echilibrate şi orientate către rezultate, fundamentate pe democraţie şi stat de drept, atât la nivel naţional, cât şi internaţional”. Documentul indică şi necesitatea aderării cât mai rapide a Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi a reducerii emisiilor de carbon.
În plus, declaraţia va sublinia necesitatea de a lucra la 'Parteneriatul pentru dezvoltare' de 'o manieră practică'. Dar asta se va întâmpla numai după ce toţi membrii Comisiei Europene vor aproba iniţiativa. În declaraţia pe care o vor semna marţi Medvedev şi van Rompuy nu exista, cel puţin la nivelul zilei de luni, nicio menţiune privind intenţiile părţilor de eliminare a regimului de vize, deşi, în ajunul summitului, Moscova şi-a semnalat aşteptările în această privinţă.
De altfel, delegaţia rusă încă mai spera că, în timpul dineului informal, Medvedev va reuşi să-l convingă pe van Rompuy să vină în întâmpinarea Moscovei, dar rezultatele vor fi cunoscute în cursul zilei de marţi.
01.06.2010
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit