„Mitropolia Moldovei decide de sine stătător când, în ce forme și cu ce scopuri să se implice în procesul politic”, este declarația semnată de membrii sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, plasată pe site-ul Mitropoliei Moldovei.
„Se afirmă precum că susţinerea de către Biserică a iniţiativei „Bazele Ortodoxiei” constituie o „problemă” pentru Guvern, unii lideri de partide au ajuns să ceară „demisia” Mitropolitului Chişinăului şi al întregii Moldove, să intervină cu „învăţăminte” şi „poveţe” în adresa Bisericii. Instituţia, care conform tuturor sondajelor de opinie, se bucură de cea mai sporită încredere în popor, a început să fie acuzată că se implică în politică, dându-se de înţeles că o asemenea implicare ar fi constituit un lucru nepermis”, se spune în declaraţie.
Membrii Sinodului susțin că istoria cunoaşte o sumedenie de exemple când implicaţiile Bisericii în sfera politicului aveau un impact benefic, prin influenţa acestora asupra politicienilor ca ei „să-şi alinieze comportamentul la necesităţile şi interesele vitale ale populaţiei”. „Aşa a fost în trecut şi aşa va fi în viitor”, se arată în declarație.
„Opunerea masivă cu care întâmpină clasa politică iniţiativa membrului corespondent Valeriu Pasat, obstacolele care se încearcă a fi ridicate pentru a împiedica procesul de colectare a semnăturilor, ameninţările care au început să parvină la adresa clericilor, toate aceste fapte ne conving de necesitatea existenţei în Republica Moldova a unei forţe politice, menită să apere drepturile şi să reprezinte interesele creştinilor ortodocşi şi ale Bisericii, în ansamblu”, se spune în declarația Mitropoliei.
În context, membrii sinodului bisericesc au declarat că susțin și inițiativa lui Valeriu Pasat de a forma un partid politic. „Considerăm justă şi binevenită declaraţia domnului Pasat privind intenţia de a constitui un partid politic nou de orientare creştin-ortodoxă”, scrie în declarație.
„În intenţia creării unei noi formaţiuni politice, vedem cu adevărat dorinţa de a da un suflu nou vieţii politice din ţara noastr”, se mai spune în declaraţia semnată de Mitropolitul Vladimir, Episcopul de Tiraspol şi Dubăsari, Sava, episcopul de Cahul şi Comrat, Anatolie, Episcop de Hâncu, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al întregii Moldove, Petru şi Episcop de Bălţi şi Făleşti, Marchel.
Inițiativa privind organizarea unul referendum național pentru predarea „Bazelor Ortodoxiei” în școlile din Republica Moldova a fost lansată de fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate la 26 martie, curent, și a fost susținută de Mitropolia Moldovei. Mai târziu, la 4 iunie, Valeriu Pasat a declarat că își face și partid politic și că intenționează să participe la alegerile parlamentare din toamnă.
Recent, premierul Vlad Filat a menționat că este convins că Mitropolia Moldovei este implicată într-un proiect politic, lansat de către fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate. „Este un proiect pur politic şi trebuie să recunoaştem că Mitropolia Moldovei este implicată în acest proiect”, a spus premierul.
16.06.2010
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”