Liberalul Bronislaw Komorowski l-a învins în alegerile de duminică pe contracandidatul său conservator, Jaroslaw Kaczynski, obţinând 52,63 la sută din voturi la al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor, conform rezultatelor anunţate după numărarea a 95 la sută din voturi.
Preşedintele Comisiei Electorale Naţionale, Stefan Jaworski, a afirmat că, potrivit rezultatelor parţiale, Kaczynski a obţinut 47,37 la sută din voturi, iar rata de participare la vot a fost de 55,29 la sută.
El a precizat că rezultatele definitive ale scrutinului de duminică vor fi anunţate luni după-amiază.
Kaczynski l-a felicitat pe contracandidatul său încă de duminică seara, imediat după anunţarea rezultatelor sondajelor realizate la ieşirea de la urne. "Îl felicit pe învingător. Îl felicit pe Bronislaw Komorowski", a spus el.
Un rezultat parţial anunţat în cursul nopţii îl indica însă drept câştigător al alegerilor pe conservatorul Jaroslaw Kaczynski.
"Divizările sunt un element inseparabil al democraţiei", a afirmat Komorowski, adăugând că "sunt multe de făcut pentru ca aceste divizări să nu împiedice cooperarea, să nu fie un obstacol în calea construirii înţelegerii naţionale".
"Alegătorii ostili lui Kaczynski sunt cei care au decis rezultatul, iar printre ei se numără mulţi alegători de stânga", a afirmat sociologul Edmund Wnuk-Lipinski. Conform sondajelor, circa 70 la sută dintre alegătorii candidatului social-democrat Grzegorz Napieralski, clasat pe locul al treilea în primul tur de scrutin, au votat pentru candidatul liberal în cel de-al doilea tur.
Alegerile prezidenţiale anticipate au fost convocate după moartea preşedintelui Lech Kaczynski, într-un accident aviatic produs în data de 10 aprilie în Rusia.
05.07.2010
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit