Social • Liliana Barbăroșie, Alexandru Canțîr @ www.europalibera.org
Lt.col. Chiril Moțpan: Au fost afectate cîteva zeci de localităţi; cea mai complicată situaţie se atestă în localităţile Nemţeşti şi Cotul Morii, unde viiturile au distrus deja cîteva sute de case.
Inundaţiile de la Prut lasă mii de oameni fără adăpost şi avuţie, cât le mai cruţă viaţa… Vom discuta în această dimineaţă despre situaţia dramatică din regiunea sinistrată şi despre modul în care populaţia şi autorităţile fac faţă - dacă fac - calamităţii cu domnul Chiril Moţpan, şeful Serviciului de Presă am Ministerului Afacerilor Externe.
Potrivit unui ultim bilanţ preliminar, mii de oameni au fost evacuaţi, sute de case inundate şi alte cîteva sute distruse. Nivelul apei în râurile Nistru şi Prut continuă să crească, astfel încît pericolul inundaţiilor continuă să fie ridicat.
Potrivit şefului serviciului de presă al Ministerului de Interne, Chiril Moţpan, în această noapte, alţi 320 de oameni, inclusiv 60 de copii, au fost evacuaţi din 80 de case din Drepcăuţi, Briceni. Aceştia se adăugă la cele peste 2 mii de persoane evacuate pînă acum din faţa apelor. Nivelul apei a cunoscut în această noapte creşteri semnificative la Soroca, unde s-a ridicat cu un metru, a mai precizat Chiril Moţpan. Dar pînă la nivelul critic de 8 metri mai sunt 3 metri jumătate, arată datele MAI.
Pînă în prezent au fost afectate cîteva zeci de localităţi din raioanele Briceni, Edineţ, Soroca, Ungheni, Nisporeni, Făleşti, Glodeni, Cahul şi Cantemir. Cea mai complicată situaţie se atestă în localităţile Nemţeşti şi Cotul Morii, unde viiturile au distrus deja cîteva sute de case.
Autorităţile au cerut oamenilor din zona de risc să nu opună rezistenţă cînd sunt rugaţi să-şi părăsească casele.
„Decesul unei persoane şi alta dată dispărută vine tot din nedorinţa unor oameni de a fi evacuaţi. Forţele de ordine au primit indicaţii de la ministrul de interne să manifeste fermitate cînd este vorba despre evacuarea oamenilor, ăpentru că este vorba despre salvarea vieţilor omeneşti,” ne-a declarat Chiril Moţpan.
Autorităţile au promis că vor construi case noi pentru sinistraţi şi le va oferi compensaţii financiare. Premierul Vald Filat a cerut pornirea unei anchete pe marginea stării digurilor pe care viiturile le-au găsit nepregătite pentru a face faţă situaţiei.
Ministerul Finanţelor a deschis mai multe conturi pentru donaţii, iar televiziunea publică a anunţat desfăşurarea unui telemarator pentru colectare de ajutoare pentru sinistraţi.
Potrivit serviciului de presă al MAI, peste 300 de militari din trupele de carabinieri, 200 de angajaţi ai serviciului de protecţie civilă şi situaţii excepţionale, precum şi zeci de poliţişti sunt implicaţi în acţiuni de ajutorare și salvare a cetăţenilor, consolidarea digurilor, pază gospodăriilor rămase fără stăpîn. Ei sunt ajutaţi şi de civilii din zonă.
Mai multe porţiuni de drum din câteva raioane rămân în continuare acoperite de ape, 57 de km. de drum fiind deja distruşi de viituri.
Guvernul a creat o comisie specială care va evalua consecinţele inundaţiilor şi va elabora un set de măsuri pentru depăşirea crizei în localităţile afectate de calamităţi.
10.07.2010
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”