Prezent la Chişinău cu ocazia centenarului fotbalului moldovenesc, preşedintele UEFA, Michel Platini, o legendă vie a fotbalului francez şi mondial, a avut un amplu program de acţiuni, care a inclus participarea la cina festivă dedicată jubileului fotbalului autohton, prezenţa la meciul amical dintre selecţionatele de veterani ale R. Moldova şi Georgiei, precum şi întrevederea de la Guvern, cu prim-ministrul Vlad Filat.
Spre finalul vizitei sale de două zile la Chişinău, oaspetele din Hexagon a susţinut o conferinţă de presă la sediul Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal. Însoţit de preşedintele FMF, Pavel Ciobanu, înaltul oaspete s-a declarat deosebit de entuziasmat cu privire la cea de-a treia vizită a sa în R. Moldova.
Michel Platini a reiterat faptul că instituţia pe care o conduce susţine plenar eforturile forurilor fotbalistice din statele mici şi apreciază aportul FMF la dezvoltarea fotbalului, atât în capitală, precum şi în localităţile din provincie. Întrebat de jurnalişti dacă, după trei vizite întreprinse în R. Moldova, nu intenţionează să-şi procure o vilă sau o casă de vacanţă în ţara noastră, edilul UEFA a zis că „dacă aş fi mai tânăr, mi-ar plăcea enorm să mă aflu în permanenţă la Centrul tehnic de pregătire a selecţionatelor de fotbal de la Vadul lui Vodă: aer curat, râul Nistru în preajmă şi condiţii excelente de antrenament!”.
Platini a specificat în cadrul conferinţei că nu va putea asista la meciul amical dintre naţionalele R. Moldova şi Georgiei, din cauză că, în această seară, el va participa la inaugurarea noii arene fotbalistice din Dublin, care va găzdui următoarea finală din Europa League. Cu această ocazie, pe noul stadion se va juca amicalul Irlanda - Argentina.
12.08.2010
Mercedes-Benz lansează cel mai performant şi mai rapid E-Class vreodată! E63-ul AMG S care prinde suta în 3.4 secunde
Organizatorii Jocurilor Olimpice 2016 vor oferi sportivilor şi turiştilor substanţe împotriva insectelor
Francezii au stabilit aseară un record la UEFA EURO! Meciul Franța-Islanda s-a terminat cu 5-2
EURO 2016: Sărbătoare în Islanda după victoria
EURO 2016: Italia a învins Spania cu un scor de 2-0 și joacă în „sferturi” cu Germania
(FOTO) Noul Audi Q7 s-a ales cu un pachet de tuning de la ABT!
Prilej de bucurie în Ingolstadt. Audi lansează noua generaţie a lui A4!
(VIDEO) BMW îţi face o incursiune în cel mai nou Seria 7 Individual!
Misiune IMPOSIBILĂ pentru FC Milsami și FC Saxan. Vezi adversarii echipelor nostre în Champions League și Europa League
(VIDEO) BMW Seria 2 Coupe, reflecție în Oglindă
Brabus a modificat si noua limuzina Mercedes-Maybach S600!
Designerii individuali deja isi imagineaza cum ar arata un eventual BMW M7 si Seria 7 Touring