În reuniunea informală a Consiliului NATO-Rusia, desfăşurată miercuri la New York, secretarul de stat american, Hillary Clinton, a cerut Alianţei Nord Atlantice şi Rusiei să coopereze în domenii ca apărarea antirachetă, doctrinele militare, controlul drogurilor şi al armelor convenţionale din Europa, relatează romania-actualitati.ro.
Hillary Clinton a respins, însă, iniţiativa Moscovei privind o nouă arhitectură de securitate în Europa propusă de preşedintele Dmitri Medvedev anul trecut.
Din contră, secretarul de Stat american a aratat în reuniunea Consiliului NATO-Rusia de la New York că cei 28 de aliaţi şi Rusia ar trebui să convină în acest an asupra restaurării viabilităţii regimului de control al armelor convenţionale în Europa iar anul viitor să modernizeze regimul Forţelor Convenţionale din Europa (CFE).
Tratatul CFE din 1990 prevede limite clare pentru staţionarea de trupe şi armament greu de la Coasta Atlanticului la Urali.
În decembrie 2007 Moscova a decis, însă, să nu se mai conformeze CFE, ceea ce a atras furia guvernelor occidentale.
Pentru că Rusia să revină la a se conforma CFE, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, cerea în decembrie 2007 ţărilor occidentale să accepte câteva amendamente la tratat ratificate de Moscova.
Ţările NATO au refuzat, însă, să ratifice amendamentele până când trupele foste sovietice nu părăsesc Georgia şi Republica Moldova.
Prezenţa lor încalcă CFE, acuzaţie pe care Moscova o respinge.
În reuniunea de la New York a miniştrilor de externe aliaţi cu cel rus, a cărei primă misiune a fost pregătirea summit-ului NATO din 20 noiembrie de la Lisabona, secretarul de Stat Hillary Clinton a declarat că tratatul CFE ar trebui să prevadă transparenţa militară reciprocă şi limitări militare reale.
De asemenea, Hillary Clinton a mai adăugat că "toate statele participante, inclusiv Georgia şi Republica Moldova trebuie să aibă dreptul de a fi sau nu de acord în legătură cu staţionarea de forţe străine pe teritoriul lor suveran".
Dezacorduri între NATO şi Rusia
Summit-ul de la Lisabona va veni cu o nouă oportunitate, crede administraţia americană, de a începe proiectarea unui curs comun de acţiune în noul deceniu.
Într-o conferinţă de presă la încheierea Consiliului NATO-Rusia, secretarul General NATO, Anders Fogh Rasmussen, a arătat şi el că aliaţii şi Rusia ar trebui să restaureze şi, în cele din urmă, să modernizeze CFE dar a recunoscut că este o misiune dificilă.
Anders Fogh Rasmussen a explicat că Rusia are obiecţii în privinţa planurilor SUA de a plasa baze militare în Bulgaria şi România în vreme ce SUA cred că tratatul CFE ar trebui să prevină ca Rusia să-şi poată staţiona trupe în Georgia şi Republica Moldova.
Secretarul General NATO a recunoscut dezacordurile fundamentale dintre statele NATO şi Rusia, dar s-a declarat, totuşi, încurajat de convorbirile de până acum.
Ca şi Anders Fogh Rasmussen, secretarul de Stat Hillary Clinton crede că NATO şi Rusia trebuie să lucreze împreună pentru a dezvolta modele pentru o arhitectură comună de aparare antirachetă.
Secretarul General NATO, Anders Fogh Rasmussen, a mai arătat că parteneriatul strategic cu Rusia va rezulta într-o mai mare cooperare în războiul din Afganistan.
23.09.2010
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit