Plecând de la formularea din proiectul de lege supus dezbaterii: ”Studenţii sunt consideraţi parteneri ai instituţiilor de învăţământ superior şi membri egali ai comunităţii academice”, solicităm:
- includerea a minim 25% reprezentanţi ai studenţilor în toate forurile decizionale la nivel de facultate şi universitate, inclusiv în cele de selecţie a Rectorilor şi Decanilor, consilii de administraţie etc.
- Propunem pentru comisia de alegere a Rectorilor, următoarea componenţă: 33% studenţi, 33% personalităţi ale vieţii ştiinţifice, 34% cadre didactice, membre ale senatului universitar.
- Includerea a minim 15% reprezentanţi ai asistenţilor şi lectorilor universitari (şefi lucrări) în toate forurile decizionale ale Facultăţilor şi Universităţilor.
Considerăm că atât timp cât M.E.C.T.S. recunoaşte studenţii, ca parteneri şi membrii cu drepturi egale, aceştia nu pot fi excluşi din deciziile legate de managementul universităţilor şi facultăţilor.
Vă precizăm că procentul de minim 25% reprezentare în toate forurile decizionale ale facultăţilor şi universităţilor nu este negociabil atât timp cât în lege apare clar stipulat principiul parteneriatul şi al egalităţii de drepturi, studenţii fiind principalii beneficiari ai managementului sistemului de învăţământ superior din România.
Respingem orice argument care încearcă să facă din studenţi nişte simple instrumente ale procesului educaţional în ansamblul lui şi vom recurge la orice metodă de protest pentru a evita acest fapt.
Atragem atenţia M.E.C.T.S. că la ultima încercare a Guvernului României de a elimina principiul reprezentativităţii studenţilor din forurile decizionale, în anul 1995, peste 100.000 de studenţi au ieşit în stradă doar în Bucureşti şi au obţinut modificarea legii făcute fără ca aceştia să fie consultaţi sau/şi ascultaţi. Ne exprimăm în acelaşi timp speranţa că nu vor fi necesare gesturi extreme pentru introducerea în Legea Educaţiei Naţionale a unor amendamente absolut normale pentru un sistem educaţional „centrat pe student”.
Menţionăm că acest demers este susţinut şi asumat de următoarele organizaţii studenţeşti din România:
1.Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara
2. Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara
3. Liga Studenţilor din Galati
4. Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă din Constanţa
5. Organizaţia Studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
7. Liga Studenţilor din Universitate „1 Decembrie 1918” Alba-Iulia
8. Organizaţia Studenţilor din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
9. Organizaţia Colegiul Studenţesc din Electronică din Bucureşti
10. Organizaţia Studenţilor din Electrotehnică din Bucureşti
11. Liga Studenţilor „Pintea Viteazul” din Universitatea de Nord Baia Mare
12. Liga Studenţilor în Medicină Bucureşti
13. Liga Studenţilor la Medicină Dentară Bucureşti
14. Organizaţia Studenţilor Economişti din Cluj-Napoca
15. Liga Studenţilor Electrotehnişti din Iaşi
16. Liga Studenţilor din Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Timişoara
17. Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi
18. Clubul Studenţilor Economişti din Sibiu
19. Liga Studenţilor din Facultatea de Litere din Sibiu
20. Societatea Studenţilor Europenişti din Cluj-Napoca
21. Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Timişoara
22. Organizaţia Studenţilor Hidrotehnişti din Timişoara
23. Liga Studenţilor Chimişti din Timişoara
24. Asociaţia Studenţilor de la Bioinginerie din Iaşi
25. Asociaţia Studenţilor de la Bussiness Cluj-Napoca
26. Organizaţia Viitorilor Ingineri din Severin
27. Societatea Studenţilor Stomatologi din Iaşi
28. Liga Studenţilor din Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetica din Timişoara
29. Liga Absolvenţilor şi Studenţilor la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale din Sibiu
30. Liga Studenţilor din Universitatea “Ovidius” din Constanţa
31. Timişoara Dental Students Association – Timişoara
32. Organizaţia Studenţească “Traian Lalescu” din Timişoara
33. Societatea Studenţilor Medicinişti Hippocrates din Sibiu
25.10.2010
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”