Lumea medicală, farmaceutică şi a pacienţilor bolnavi de cancer este cuprinsă de bucurie, după ce vestea privind descoperirea unui antidot pentru cancer a făcut înconjorul lumii. Doi români se află în fruntea celor două grupuri de savanţi, unul de la Paris şi altul de la New York, care au realizat cercetările.
Aurelian Radu şi Nicolae Ghinea au explicat, pentru Gândul de la Bucureşti, că au descoperit o proteină-amprentă, pe baza căreia maladia poate fi uşor depistată şi tratată încă din stadii precoce. Amprenta a fost identificată în toate cele peste 1.300 de probe de tumori recoltate. Această proteină biologică poate servi la elaborarea unui tratament universal împotriva cancerului. Cercetătorii susţin că realizarea unui antidot este o chestiune de câteva luni, în cazul în care se mobilizează producătorii de medicamente. Va mai dura, însă, cel puţin 2-3 ani până când medicamentul să poată fi administrat pacienţilor.
06.11.2010
(VIDEO) 11 ani în imagini: Construcția noii clădiri World Trade Center One
DOCUMENTAR: România și Sfântul Scaun - 95 de ani de relații diplomatice
Asasinarea lui Lech Kaczynski
Misterele de la 11 septembrie
(VIDEO) Pamantul este o creatura vie, imagini NASA
Top 10 ţări din lume în care să faci afaceri GALERIE FOTO
Comoară impresionantă descoperită la malul Mării Negre
(VIDEO) Secret dezvăluit de un artist: Harta exploziilor nucleare
A 8-a minune a lumii? Germania a inventat energia cu care va stapani Planeta
(VIDEO) Reclama pentru noul iPhone 5
(VIDEO) Telefoanele cu care Nokia vrea să bată Samsung şi Apple
Mihai Moroșanu – cel care a împiedicat transferarea monumentului lui Ştefan cel Mare