Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat luni că poliţişti corupţi acţionează adesea în favoarea unor oameni de afaceri, oferindu-le "protecţie", şi a cerut să se pună capăt acestor practice, transmite stiriazi.ro.
"Trebuie încetate (aceste practici). Poliţia nu este o instituţie pentru a oferi protecţie (oamenilor de afaceri) şi pentru a acţiona în interesele lor", a declarat preşedintele Medvedev, în cadrul unei întrevederi cu jurnalişti de la cotidianul oficial Rosiskaia Gazeta.
Kremlinul a ordonat în februarie o vastă reformă a Ministerului de Interne, pe fondul a numeroase scandaluri - răpire, tortură, extorsiune de fonduri, corupţie - o sarcină dificilă, potrivit organizaţiilor neguvernamentale specializate.
Asociaţia avocaţilor pentru drepturile omului a publicat în august un raport în care se specifică faptul că, un poliţist specialist în lupta împotriva crimei organizate, care "protejează" un om de afaceri, câştigă până la echivalentul a 15.500 de euro pe lună, în condiţiile în care salariul mediu lunar din Rusia este sub 600 de euro.
Potrivit statisticilor oficiale, dintre cele 5.000 de infracţiuni comise de poliţişti în 2009 (cu 11 la sută mai multe decât în 2008), peste 3.000 sunt legate de corupţie şi abuz de putere.
09.11.2010
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit