Ministerul Transportului şi Infrastructurii, a aprobat cererea de a asigura deplasarea gratuită în zilele de 27 şi 28 noiembrie a basarabenilor către secţiile de votare din ţară.
Basarabeni.Ro amintesteste că în cadrul campaniei “Votează pentru Basarabia” Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, împreună cu Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara, Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Constanţa, Asociaţia Tinerilor Basarabeni din Iaşi şi Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din Galaţi, cunoscute ca fiind cele mai reprezentative şi de tradiţie organizaţii de profil din ţară, au înaintat un demers către Guvernul României, în care au cerut gratuitatea transportului feroviar în vederea sprijinirii deplasarii studenţilor basarabeni către secţiile de votare.
„Considerăm că voința poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; această voința trebuie sa fie exprimată prin alegeri nefalsificate, prin sufragiu universal, egal și exprimat prin vot secret sau urmând o procedura echivalenta care să asigure libertatea votului.” Se arată în demersul înaintat de organizaţiile studenţeşti.
„Ţinând cont de importanţa prezenţei cetăţenilor Republicii Moldova la vot, cât şi de numarul mare al cetăţenilor R. Moldova aflaţi pe teritoriul României, OSB Bucureşti este profund preocupată de informarea şi mobilizarea votanţilor din toate oraşele României, inclusiv din acele oraşe în care, din păcate, nu au fost deschise secţii de votare.” – a menţionat Preşedintele OSB Bucureşti pentru Basarabeni.Ro
Basarabeni.Ro va reveni cu detalii în legatură cu procedura prin care tinerii basarabeni vor putea benificia de gratuitate pe CFR in ziua de 28 noiembire.
15.11.2010
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii