Dupa cum a asigurat oficial premierul Vlad Filat, că până la începutul iernii toţi cei care au rămas fără locuinţe în urma inundaţiilor vor avea case de locuit, totul pare să se respecte. Dupa primele 20 de familii sinistrate din satul Nemțeni, raionul Hâncești, care au intrat in casă nouă, au urmat alte 179 case pentru sinistraţii din satele Cotul Morii şi Nemţeni, raionul Hînceşti care au fost date în exploatare astăzi, 15 noiembrie. Primăriei din Cotul Morii i-au fost transmise 145 de titluri de proprietate a caselor, iar celei din Nemţeni - 34 de astfel de titluri. Deja mîine, în cadrul şedinţelor consiliilor locale, locuinţele vor fi repartizate sătenilor şi proprietarii vor putea trece la casă nouă. Dintre cele 145 de case din Cotul Morii - 95 sînt cu două camere, 39 - cu trei şi 11 - cu patru camere.
Mai mult, in ceea ce privește primele case din satul Nemțeni, viceministrul construcţiilor şi dezvoltării regionale, Anatolie Zolotcov, a menţionat că au fost conectate la conducta de gaze, proprietarii s-au stabilit cu traiul în noile locuinţe şi participă la ultimele lucrări de finisare a interiorului acestora. Lucrările de construcţie a drumurilor, a sistemului de aprovizionare cu apă potabilă, canalizare şi gazificare continuă iar timpul este în favoarea constructorilor care muncesc în ritm accelerat, a mai precizat Zolotcov.
15.11.2010
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”