Istorie / Ştiinţă • Basarabeni.Ro cu referire la ziare.com @ www.basarabeni.ro
Unul dintre cele mai fierbinte subiecte tratate este începerea celui de-Al Treilea Razboi Mondial care a declansat o reala isterie, mai ales printre cei care nu se indoiesc de astfel de previziuni.
Printre cei care au prezis acest fapt sunt atat Nostradamus, cat si Vanghelia Pandeva Dimitrova, cunoscuta sub numele de Baba Vanga, care credeau ca Al Treilea Razboi Mondial va incepe la data de 11 noiembrie 2010. Nu s-a intamplat. Sau poate razboiul a inceput deja, insa sub o alta forma, una neinsemnata acum, dar care va declansa in timp o serie de conflicte. Sau poate ca inceputul unui nou razboi de proportii este reprezentat chiar de instalarea crizei financiare. Fenomenul declansator e inca un mister.
Daca inainte de 11 noiembrie toata lumea vorbea de aceasta previziune si se faceau tot felul de scenarii, acum foarte putini sunt cei care au o reactie cu privire la neimplinirea predictiei. Este dificil ca cineva sa mai creada in profetii ce prevestesc sfarsitul lumii, in conditiile in care astfel de preziceri sunt din ce in ce mai prezente printre noi si niciodata nu se adeveresc.
Al Treilea Razboi Mondial incepe in noiembrie 2010?
Nu este exclus ca in cel mai scurt timp sa circule pe Internet, iar mai apoi prin mass-media, o noua previziune ce va anunta acelasi eveniment pentru anul viitor. Nu ne-am supara daca nici aceasta nu s-ar adeveri, caci o putem readuce in prim-plan peste doi ani, apoi peste trei si tot asa.
Daca e sa luam in calcul profetia Babei Vanga, ma intreb daca predictia in sine a fost una ratata sau daca evenimentul s-ar putea intampla intr-o alta data. Au mai fost cazuri in care evenimentele prezise de clarvazatori s-au produs exact cum au fost "vazute", insa la o alta data decat cea anuntata.
Cu siguranta exista multe profetii esuate, desi unele evenimente prevazute de bulgaroiaca s-au intamplat:
De exemplu, celebrele atentate de la World Trade Center au fost vazute de Vanga inca din 1989. "Groaza! Groaza! Fratii nostri din America se prabusesc de la mare inaltime, injunghiati de moarte de ciocurile unor pasari de otel! Apoi, lupii vor iesi urland din tufisuri si mult sange nevinovat va curge in valuri", prevedea batrana.
Intr-o alta predictie, Baba Vanga prezicea ca orasul Kursk va fi acoperit in intregime de ape in anul 1999 sau 2000. Acest lucru era greu de imaginat, orasul fiind la foarte mare departare de mari si de rauri. Predictia facuta in anul 1980 a fost descifrata abia in august 2000, cand submarinul rusesc Kursk, botezat dupa numele orasului indicat de Vanga, s-a scufundat in Marea Barents.
Am putea spune ca prezicerile nu sunt clare intotdeauna, fiind oarecum "codate". Expertii in "descifrari" spun ca Vanga a prevazut mai multe evenimente ce s-au consumat intr-o forma sau alta, precum: destramarea URSS, moartea Printesei Diana, tragicul accident de la Cernobil, victoria electorala a lui Boris Eltin, moartea lui Stalin, criza economica, castigarea prezidentialelor de catre Barak Obama (fiind vazut ca ultimul presedinte al SUA), declinul politic al lui Gorbaciov sau invazia din Cehoslovacia din 1968.
A inceput al Treilea Razboi Mondial?
Dintre profetiile care sau adeverit,Baba Vanga a prezis atat data la care va muri, cat si moartea fratelui sau, pe care l-a rugat sa nu se alature armatei, deoarece va pieri la varsta de 23 de ani. Acesta a ignorat avertismentul si a plecat in razboi, unde a fost executat de armata germana.
Intrebarea mea: daca 11 noiembrie nu a fost cu "noroc", pe cand asteptam declansarea celui de-Al Treilea Razboi Mondial?

Publicat de Iuliana Dumitraș, 18.11.2010
(VIDEO) 11 ani în imagini: Construcția noii clădiri World Trade Center One
DOCUMENTAR: România și Sfântul Scaun - 95 de ani de relații diplomatice
Asasinarea lui Lech Kaczynski
Misterele de la 11 septembrie
(VIDEO) Pamantul este o creatura vie, imagini NASA
Top 10 ţări din lume în care să faci afaceri GALERIE FOTO
Comoară impresionantă descoperită la malul Mării Negre
(VIDEO) Secret dezvăluit de un artist: Harta exploziilor nucleare
A 8-a minune a lumii? Germania a inventat energia cu care va stapani Planeta
(VIDEO) Reclama pentru noul iPhone 5
(VIDEO) Telefoanele cu care Nokia vrea să bată Samsung şi Apple
Mihai Moroșanu – cel care a împiedicat transferarea monumentului lui Ştefan cel Mare